monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Valul de aer polar a ajuns în Transilvania! Temperaturi cu minus în mai multe localităţi din ţară

Cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat joi dimineaţa, la Joseni, unde mercurul termometrelor a arătat minus 4,2 grade Celsius, valori negative fiind consemnate şi în alte localităţi ale judeţului Harghita.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, Narcisa Milian, a declarat, pentru AGERPRES, că cea mai scăzută temperatură, de minus 4,2 a fost măsurată la Staţia Meteo Joseni, în vreme ce la Miercurea Ciuc termometrele au arătat minus 3,9 grade, iar la Topliţa au fost minus 3,6 grade Celsius.

La Odorheiu Secuiesc, temperaturile au fost mai ridicate, minima consemnată fiind de 1,6 grade Celsius. De asemenea, în tot judeţul a căzut brumă.

Potrivit sursei citate, temperaturile sunt mai scăzute decât media perioadei, dar nu s-a înregistrat un record al acestei zilei, fiind ani în care temperaturile în Harghita au scăzut şi mai mult.

Narcisa Milian a precizat că această scădere a temperaturilor este cauzată de o pătrundere de aer mult mai rece dinspre Nord, pe un fond de cer senin.

La Cluj-Napoca, mimima a fost de 2 grade Celsius în această dimineaţă. Valul de frig se va menţine până luni, temperaturile fiind scăzute doar pe timpul nopţii.