monitorulcj.ro Menu

Actualitate

CUTREMUR la Imprimeria Ardealul! Zeci de angajați, puși pe liber, sindicaliștii se plâng de abuzuri și merg la DNA

Sindicatul Liber al Tipografilor Cluj, prin vocea președintelui Mircia Giurgiu și vicepreședintelui Bogdan Ioan, susține că administratorul judiciar și administratorul special ai Companiei Naționale a Imprimeriilor (CNI) Coresi SA au comis o nouă serie de abuzuri și fraude grave.

CUTREMUR la Imprimeria Ardealul! Zeci de angajați, puși pe liber, sindicaliștii se plâng de abuzuri și merg la DNA

În data de 26 august 2019, CNI Coresi SA a transmis Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj un document denumit „Informare privind necesitatea reducerii cheltuielilor și maximizarea veniturilor societății”. Prin această informare s-a comunicat că, potrivit Deciziei nr. 29/20.08.2019, semnată de administratorul special George Dragoș Constantinescu și de administratorul judiciar Victrix Capital SPRL, prin asociatul coordonator av. Marius Cristian Ghiță, conducerea companiei a schimbat organigrama CNI Coresi SA, astfel încât în cadrul Sucursalei Imprimeria de Vest Oradea rămân 3 salariați, iar în cadrul Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj rămân doar 4 salariați (dintre care unul se află în concediu creștere copil).

De asemenea, la data de 22 august 2019 au fost aprobate și înregistrate preavizele de concediere către salariații din cele două sucursale ale CNI Coresi SA (Imprimeria Ardealul Cluj și Imprimeria de Vest Oradea). În informare se precizează că salariații celor două sucursale fac obiectul concedierii prin desființarea postului ca o măsură efectivă cu cauze reale și serioase. Preavizele de concediere au fost comunicate unui număr de 25 de angajați ai Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj!, se arată într-un comunicat de presă semnat de Mircia Giurgiu.

Decizia de schimbare a organigramei și preavizele de concediere sunt însă lovite de nulitate absolută pentru mai multe motive, susțin reprezentanții Imprimeriei Ardealul. În primul rând, s-a invocat greșit drept temei juridic al concedierii prevederile privind procedura insolvenței, care a fost declarat neconstituțional. De asemenea, conducerea imprimeriei clujene spune că administratorul judiciar și administratorul special al debitoarei CNI Coresi SA nu au îndeplinit procedura de concediere colectivă reglementată de Codul Muncii.

Angajatorul „strigă” faliment, imprimeria este pe profit

Prin schimbarea organigramei și prin concedierea colectivă dispuse, angajatorul a încălcat planul de reorganizare al CNI Coresi SA, aprobat prin sentința civilă a Tribunalului București, avertizează Mircia Giurgiu, având în vedere că aceste măsuri determină închiderea activității de tipografie și sunt de natură să genereze desființarea Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj și intrarea în faliment a CNI Coresi SA. Această decizie reprezintă de fapt o modificare majoră a planului de reorganizare în forma în care a fost confirmat și modificat prin sentințele susmenționate.

„Angajatorul susține că Sucursala Imprimeria Ardealul Cluj a ajuns în imposibilitate să acopere costurile și să asigure profit, fapt care nu este conform cu realitatea întrucât, conform balanței de venituri și cheltuieli pe anul 2018, această sucursală a realizat un profit de 101.078 lei, iar în primele luni ale acestui an a realizat, de asemenea, profit până la concedierea nelegală a directorului Giurgiu Mircia în cursul lunii aprilie 2019”, se mai arată în comunicat.

În realitate, susțin sindicaliștii, sucursalele Imprimeria Ardealul Cluj și Imprimeria de Vest Oradea erau pe cale de redresare în ultimii doi ani, cel puțin 90% din pierderile CNI Coresi SA fiind cauzate de unitatea centrală a acesteia. Scopul real al recentelor măsuri dispuse de administratorul judiciar și de administratorul special ai CNI Coresi SA ar fi de fapt înstrăinarea activelor sucursalelor Imprimeria Ardealul Cluj și Imprimeria de Vest Oradea, care dețin terenuri foarte valoroase și căutate în zonele centrale ale municipiilor Cluj-Napoca și Oradea.

Sindicaliștii pregătesc plângere la DNA

Hotărârea Adunării Creditorilor CNI Coresi SA din data de 12 septembrie 2019, prin care a fost aprobată vânzarea proprietății imobiliare situată în municipiul Cluj-Napoca, pe Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 146, unde se află sediul Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj și terenul aferent acestuia, în suprafață totală de 15.070 mp, este lovită, la rândul ei, de nulitate absolută. În primul rând, administratorul judiciar ar fi trebuit să convoace în prealabil Adunarea Generală a Acționarilor CNI Coresi SA, pentru a aproba această vânzare, lucru care nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, evaluarea proprietății imobiliare în cauză la un preț de pornire de 14.927.000 euro, exclusiv TVA, este vădit frauduloasa și prejudiciabilă, având în vedere că imobilul este situat în zona centrală a municipiului, în care prețul de piață al terenului este de circa 2.000 euro/mp, rezultând o valoare totală a terenului de peste 30.000.000 euro – o valoare dublă față de evaluarea propusă de administratorul judiciar și aprobată de Adunarea Creditorilor. Evaluarea imobilului doar la jumătate din valoarea sa de piață constituie un indiciu că se pregătește o licitație cu dedicație, susțin sindicaliștii.

Sindicatul Liber al Tipografilor din Cluj a înaintat în dosarul de la Tribunalul București, care are ca obiect insolvența CNI Coresi SA, o contestație prin care a solicitat anularea deciziei de schimbare a organigramei și anularea preavizelor de concediere a angajaților Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj, respectiv o contestație prin care a solicitat anularea hotărârii Adunării Creditorilor privind vânzarea sediului Sucursalei Imprimeria Ardealul Cluj. De asemenea, a fost reiterată cererea de înlocuire a administratorului judiciar Victrix Capital SPRL. Nu în ultimul rând, împotriva administratorului judiciar și administratorului special ai CNI Coresi SA urmează să fie formulată o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și înșelăciune.

Comunicatul integral al sindicaliștilor poate fi citit la secțiunea fișiere.

Fisiere: