monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Bunătăţi culinare şi voie bună în weekend. Clujenii sunt invitaţi la Ziua Muntelui la Mărişel

Ziua Muntelui se va desfăşura între 14 şi 15 septembrie la Mărişel. Evenimentul are rolul de a promova Munţii Apuseni, meșterii populari, cultura tradițională, turismul, agricultura și produsele culinare.

Printre organizatori se numără Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Primăria Mărişel, Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu” din România sau Forumul Montan Cluj.

Ziua de 14 septembrie va debuta cu primirea invitaţilor, urmând ca de la ora 15.00 să aibă loc o dezbatere privind legislaţia muntelui, modalităţi de accesare a fondurilor, certificare produse montane, definire punct gastronomic local şi exemple de bune practice.  Vor participa reprezentanţi din Ministerul Agriculturii, Direcţia Agricolă Cluj, DSVSA Cluj şi fermieri.

Ziua de 15 septembrie este rezervată unei slujbe religioase, depuneri de coroane la monumentul eroilor mărişeni şi vizite la târguri şi standuri. Între orele 14.30 şi 20.00 vor avea loc spectacole folclorice unde vor participa, printre alţii, Taragotiştii din Mărişel, formaţia de dansuri Nepoţii Iancului, Mariana Morcan, Lucia Potra, Ana Maria Mariş, Andreea Mariş, Anicuţa Roşu, Ioana Marc, Ansamblul Folcloric Dor Transilvan, Fraţii Petreuş şi Grupul Izvoare.

Se vor organiza puncte gastronomice (plăcinte pe plită cu brânză, unse cu smântână, gulaş din carne de porc şi miel la ceaun), Târgul Meşterilor Populari, Târg de produse agroalimentare locale, punct cu oferte turistice din zonă şi expoziţie de animale.

În timpul spectacolului folcloric se vor premia elevii din Mărişel cu rezultate foarte bune la învăţătură, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi cele mai frumoase exemplare de animale.

Comuna Mărişel este aşezată pe un platou înalt din Munţii Gilăului, la 50 de km de Cluj-Napoca. Este o aşezare rurală, cu gospodării răsfirate în lungul văilor. În ultimii ani, Mărişelul a devenit un nume de referinţă şi cu rezonanţă în economia naţională, în istoria României şi turismul românesc. Şi aceasta datorită Centralei Hidroenergetice Mărişelu ( a doua de pe cursurile interioare ale României după cea de la Lotru), Crăişorului Munţilor, Avram Iancu (sărbătorit anual în  a doua duminică a lunii iulie, la Crucea Iancului) şi datorită faptului că Mărişel a fost declarată localitate rurală ecologică (produse alimentare, păşuni şi păduri ecologice).