Educație

Educația în Florești. Școala nouă va deveni liceu și se deschide o nouă grădiniță

De luni va fi dată spre folosință noua școală din Florești, care momentan face parte din Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”. De anul viitor, însă, se va transforma în liceu Teoretic.

Elevii din Florești au la dispoziție o nouă școală, care va fi inaugurată în 9 septembrie 2019.

Clădirea de pe strada Cetatea Fetei are o capacitate de 900 de elevi. Clădirea, care are, pe lângă săli de clasă, laboratoare, sală festivă și terenuri de sport, poate fi vizitată în 6 și 7 septembrie, între orele 10-16, cu ocazia Zilelor cu Porțile Deschise.


„S-a avut în vedere realizarea unei instituții de invățământ liceal cu regim de înălțime P+2E. Școala are capacitatea de 900 de elevi și a fost prevăzută cu 24 săli de clase, câte 8 săli pe nivel cu o capacitate maximă de 30 de elevi și 6 săli pentru laboratoare, câte 2 pe fiecare nivel, capacitatea fiecăruia fiind de câte 30 de elevi”, a precizat primarul Horia Șulea.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au declarat că deși momentan face parte din Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”, de anul viitor va fi transformată în liceu.


„Școala din Florești va fi deschisă luni ca structură, deocamdată, a Școlii Generale Florești, urmând ca din 2020-2021, deci pe următorul plan de școlarizare, să fie liceu. Va fi un liceu teoretic în clădirea respectivă cu două clase: una de uman și una de real. Asta este ce am discutat ieri (n.red miercuri)”, a explicat Valentin Cuibus.

De asemenea, se dorește înființarea unei noi grădinițe.


„Vom deschide, dacă găsesc spațiu, dar au promis că da (n.red. reprezentanții administrației locale Florești) încă o grădiniță, urmând ca noi să găsim resursele, asta însemnând cadre didactice, personal, ce este nevoie pentru funcționarea unei grădinițe noi”, a spus Cuibus.

 

Etichete: scoala liceu floresti
Ultimele Stiri
abonare newsletter