monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cresc amenzile pentru apelurile false la 112

Fiindcă numărul apelurilor la 112 care s-au dovedit a fi false, din joacă sau din alte motivel, nivelul amenzilor va crește simțitor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat astăzi că vor fi luate mai multe măsuri privind sistemul 112, între care și majorarea de 5 ori a cuantumului amenzilor pentru cei care apelează în glumă echipajele de intervenție. A stfel, amenda crește de la o mie la 5.000 de lei.

O altă măsură vizează crearea cadrului legal pentru implementarea rapidă a sistemului de localizare mobilă avansată a celor care apelează Serviciul unic de urgențe – 112.

Peste 50% din apelurile efectuate în anul 2018 la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt non-urgenţe, printre acestea fiind persoane care reclamă că nu pot returna produse la magazine, este aprinsă lumina pe stradă sau vor să afle mersul trenurilor, "campion" fiind un bucureştean care în 10 luni a sunat de peste 21.000 de ori, potrivit unui comunicat de presă al STS.

Citește și: Peste 50% din apelurile la 112 nu sunt urgențe. Oamenii sună pentru fleacuri