monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Despre ce scriau jurnaliștii în perioada interbelică

Libertatea cuvântului şi a presei era un principiu consacrat în România regală încă de la Constituţia din 1866 a lui Carol I.

Principalele partide aveau propriile publicaţii. Lor li se adăugau ziare de informaţie. Cel mai important între acestea şi cel mai la centru era cotidianul Universul - un etalon nu numai în materie de jurnalism, dar şi în proiecte sociale. Datorită donaţiilor familiei Cazzavillan  - proprietarii ziarului, luase fiinţă în 1906 şi era continuu finanţat sistemul de ambulanţă din Bucureşti.

Una dintre cele mai vii dezbateri în presă a fost proiectul Constituţiei din 1923 şi mai ales trecerea la votul universal. Sociologul Dimitrie Gusti argumenta că acest principiu nu este cu adevărat democratic şi că ar trebui să voteze numai cei care prin pregătirea şi venitul lor arată că îşi aduc cu adevărat contribuţia la binele public.

Un alt subiect important a fost naţionalizarea prin Constituţie a subsolului şi deci intervenţia statului în afacerile cu petrol, gaze naturale şi cărbune.

O altă discuţie privea păstrarea unor autonomii locale sau o centralizare puternică. Atitudinea Ungariei care nu a încetat să conteste Tratatul de la Trianon, ameninţarea bolşevică şi educaţia filo-franceză a decidenţilor au dat câştig de cauză centralizării, impusă prin legea administrativă din 1925.

Mulți ziariști veneau din familii înstărite

Presa a fost şi de această dată oglinda fidelă a situaţiei. În anii '30, curentele autoritariste - fie de dreapta, adică glorificând etnia, fie de stânga, pro-sovietice, erau la mare modă. Până să devină „populare”, au acaparat în primul rând cercurile intelectuale. În timp ce Viitorul, ziarul Partidului Naţional Liberal, prezenta sistematic ştirile teribile despre regimul de teroare şi foametea indusă din Uniunea Sovietică; Cuvântul lui Nae Ionescu, simpatizant mai întâi al regelui Carol al II -lea, apoi al Mişcării Legionare, privea cu înţelegere „experimentul economic” comunist.

Existau preocupări pentru o lege a presei. Până la sfârşitul anilor '30, când libertatea se prăbuşea în întreaga Europă, nu a fost vorba de cenzură, ci mai degrabă despre impunerea unor reguli privind studiile şi conduita ziariştilor. Presiunile curente la adresa lor ţineau de linia politică sau de interesele patronatului. Piesa Ultima oră a lui Mihail Sebastian, şi el ziarist, e relevantă în privinţa schimbării ştirilor în funcţie de interese extra-jurnalistice. Dar pe ansamblu, presa interbelică era pe cât de politizată, pe atât de liberă. Cum fiecare publicaţie relevantă avea o linie ideologică asumată, pe care nu şi-o schimba brusc odată cu schimbarea culorii guvernului, ziariştii erau mai puţin expuşi fluctuaţiilor politice. Mai ales că mulţi jurnalişti erau independenţi financiar, veneau din familii înstărite sau profesau în universităţi pentru sume onorante.

Temele abordate de presă

Dincolo de marile conflicte, marile cotidiene urmăreau sistematic subiectele recurente într-o societate deschisă.

Discutarea anuală a bugetului de stat era o temă constantă, iar dosarele economice ale câtorva mari afaceri controversate dominau discuţiile săptămâni de-a rândul.

În plus, multe articole de primă pagină priveau politica externă şi evenimentele culturale. Critica literară, de teatru, cronicile muzicale sunt aproape nelipsite, inclusiv în presa de partid.

În toate ziarele apăreau multe pagini de publicitate. Pe lângă imaginea autentică a consumului în anii 20 sau 30, reclamele timpului arată anvergura dezvoltării economice a României şi implicit puterea societăţii de a finanţa presa.