monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Număr record de pasageri pe Aeroportul din Cluj din luna iulie! Peste 300.000 de oameni

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a depăşit, pentru prima dată în istoria sa, pragul de 300.000 de pasageri în luna iulie 2019.

"Această realizare extrem de importantă prin raportare la traficul aerian de pasageri aflat în continuă creştere în ultimele două decenii este cu atât mai impresionantă cu cât, spre exemplu, traficul de pasageri din luna iulie 2019, de aproximativ 304.000 pasageri, îl depăşeşte pe acela din întreg anul 2006 – 244.366 pasageri – respectiv este comparabil cu cel din anul 2007 – 390.521 pasageri", transmit reprezentanții Aeroportului Cluj.

În valori procentuale, creşterea nivelului traficului de pasageri, atât în luna iulie cât şi în perioada ianuarie-iulie 2019, comparativ cu perioade similare din anul anterior, 2018, este de 3%.

Vă reamintim faptul că anul acesta  de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sunt disponibile pentru pasageri nu mai puţin de 45 destinaţii regulate din 21 de ţări, respectiv 11 destinaţii charter turistice din 4 ţări, prin intermediul a peste 15 operatori aerieni.