monitorulcj.ro Menu

Actualitate

După Electric Castle, la Castelul Bánffy din Bonțida încep taberele de restaurare

Începând cu luna august, Castelul Bánffy din Bonțida devine locația programelor educaționale.

După Electric Castle, la Castelul Bánffy din Bonțida încep taberele de restaurare

În 2019, Fundația Transilvania Trust organizează două tabere de restaurare pentru studenți arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, angajați din industria construcțiilor, precum și altor persoane interesate. Scopul taberelor interdisciplinare este păstrarea și folosirea aplicată a patrimoniului material, a meseriilor tradiționale de construcții, implicit promovarea excelenței în reabilitare, a folosirii materialelor și tehnicilor adecvate locale prin intervenția directă asupra unui monument istoric de importanță națională.

Programul de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, lansat la castel în 2001, până acum a avut circa 2.500 de participanți din peste 30 de ţări. Durata taberelor este de două săptămâni, timp în care cei 70 de participanți, din Ungaria, România, Republica Moldova, Serbia și Marea Britanie, vor cunoaște principiile și metodologiile reabilitării patrimoniului construit prin prelegeri ținute de profesori universitari și specialiști din țară și din Marea Britanie.

În cadrul atelierelor practice de zidărie, dulgherie și tâmplărie, respectiv pietrărie, vor lucra cu meșteri restauratori din țară: reconstruiesc bolți, consolidează structuri istorice, învață tehnici de pictură murală, de îmbinare a lemnului, de cioplire a pietrei și restaurează mobilier vechi. Programul taberelor conține şi câte o excursie de studiu la Salina Turda, la Gherla şi la Biserica Reformată din Sic, recent restaurată.

Taberele se vor desfășura în perioadele 4 – 17 august, respectiv 18 – 31 august 2019. Zilele de 16 și 30 august vor fi zile deschise, atunci când publicul interesat este invitat să viziteze și să descopere atelierele practice ale taberelor și rezultatele acestora.