monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujul, printre orașele cu cele mai mari chirii. Care este situația în restul țării

Chiriile au început să crească semnificativ în majoritatea orașelor din România, arată un studiu realizat de imobiliare.ro. Cercetarea remarcă și o schimbare semnificativă în cazul chiriilor din orașele de provincie.

Cele mai mari chirii sunt în București și Cluj, arată studiul realizat de imobiliare.ro. În cazul celor două orașe se observă o creștere în cazul Capitalei, care a egalat orașul din Ardeal.

Spre exemplu, chiria într-un apartament confort 1, construit înainte de 2000, cu cel mult 60 de metri pătrați costă, în ambele orașe, în jur de 400 de euro pe lună, informează Impact.ro.

Cât costă chiriile în orașele de provincie

Potrivit studiului, chiriile au evoluat puternic și în Timișoara.  Preţul mediu solicitat pentru un apartament cu două camere a crescut de la 300 la 340 de euro pe lună.  Astfel, orașul din vestul țării se află în topul celor mai scumpe chirii, imediat după Cluj și București.

Următorul oraș este Braşov (unde proprietarii cer un preț mediu de 325 de euro pe lună) şi Iaşi (cu 300 de euro pe lună).

În Constanţa, chiriile sunt mai mici. O locuință cu două camere se închiriază în orașul de la malul mării cu 280 de euro pe lună.

Unde sunt cele mai mici chirii din România


Cele mai mici chirii pot fi găsite în Reşiţa (unde proprietarii cer 180 de euro pe lună, faţă de 165 de euro pe lună în cele trei luni anterioare), în Râmnicu Vâlcea (185 de euro pe lună, în creştere de la 170), în Drobeta Turnu Severin (189 de euro pe lună, faţă de 150) şi, respectiv, în Bistriţa (195 de euro pe lună, la fel ca în T1 2019).

Trendul care se poate observa la nivel național arată că chiriile încep să se apropie, în multe orașe, de 200 de euro.

În marile oraşe, cererea pentru apartamente şi case de închiriat este mai scăzută decât cea pentru proprietăţi rezidenţiale de vânzare. Excepție face, însă, Bucureștiul unde, în ultimele trei luni, aproximativ 89.000 de potenţiali chiriaşi au încercat să închirieze o locuinţă prin intermediul Imobiliare.ro, mai bine de jumătate din aceste căutări, anume 51.700, având loc în Capitală.

Pe următoarele locuri se situează Constanţa (9.200 de căutări), Cluj-Napoca (8.700), Timişoara (8.100), Braşov (6.000) şi Iaşi (5.600). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, nivelul actual al cererii pe închirieri din aceste şase mari oraşe este, per ansamblu, cu 10% mai ridicat.

Cele mai multe anunţuri de locuinţe de închiriat se găsesc în București, Cluj și Timișoara.

Preţul apartamentelor a crescut cu 8% în 2018 faţă de 2017 şi cu încă 3,6% în 2019

Preţul mediu al apartamentelor în Cluj-Napoca a crescut în anul 2018 cu 8% faţă de anul 2017, iar în primele cinci luni ale acestui an, creşterea a fost cu 3,6% faţă de sfârşitul lui 2018, arată o analiză realizată de o companie în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

"În 2018 consemnăm o creştere faţă de anul 2017 la nivelul municipiului Cluj-Napoca. A crescut volumul tranzacţiilor, preţul mediu pe mp a crescut şi el, a ajuns la circa 1.287 de euro, cu un vârf de 1.417 în Zorilor şi un minim mediu de 1.090 de euro în cartierul Bulgaria. Majoritatea tranzacţiilor sunt făcute din surse proprii, creditele bancare fiind în jur de 33% din volumul tranzacţiilor. 60 şi ceva % dintre cumpărători sunt din judeţul Cluj, şi 30 şi ceva % din judeţele limitrofe, deşi sunt cumpărători din toate judeţele ţării. Avem chiar 2% tranzacţii din afara României. În 2019, deşi s-a tot vorbit de criză la începutul anului, am constatat o creştere în continuare a preţului mediu cu circa 3,6% pe primele cinci luni, raportat la moneda euro", a declarat Adrian Vascu, senior partner Veridio.

În primele cinci luni din 2019, preţul a ajuns la 1.333 de euro/mp, putând să ajungă chiar și la 1.570 de euro pe metru pătrat.


Etichete: chirii cluj imobiliare