monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Răzvan Cuc dă vina pe vremea instabilă pentru kilometri puţini de autostradă realizaţi în 2019: "Vom inaugura doar 100 din cei 180 promişi"

Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a dat vina pe vreme când a fost întrebat despre numărul mic de kilometri de autostradă care vor fi realizaţi în 2019.

Răzvan Cuc a anunţat la începutul lui 2019 că România va avea 180 de kilometri daţi în folosinţă în acest an, însă şia ajustat declaraţia după ce în primele luni situaţia a stagnat pe cele mai multe dintre şantiere. Ministrul Transporturilor a declarat că deşi directorul general al CNAIR a promist 180 de kilometri de autostradă, el nu îşi va da demisia pentru că dacă plouă, el nu poate să-i ceară, la rându-i, demisia lui Dumnezeu.

Conform spuselor lui Răzvan Cuc, românii vor avea 100 de kilometri noi de autostradă până în decmebrie, primii 45 urmând să fie daţi în folosinţă în luna august. România a inaugurat în 2018 un număr de 61 de kilometri de autostradă, iar în primele şapte luni din 2019 nu a fost tăiată nicio "panglică".

Alin Serbănescu, purtătorul de cuvând al Companiei de autostrăzi, a afirmat că în luna august vor fi inauguraţi 43 de kilometri de autostradă pe tronsoanele 3 şi 4 din Lugoj - Deva.

Răzvan Cuc s-a caracteriziat de-a lungul mandatului prin declaraţii care au fost departe de adevărul din teritoriu. Ministrul Transporturilor a inaugurat alături de Liviu Dragnea startul lucrărilor la drumul expres Craiova - Piteşti, însă la nici 24 de ore distanţă constructorul a plecat cu toate utilajele de pe şantier.

Ministrul a anunţat luna trecută că „autostrada“ Moldova este realizată în proporţie de 30%, deşi nu există încă un plan de autostradă în sensul propriu, ci doar centura Bacăului, în lucru, pe care ministrul o numeşte „autostradă“.