monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Amenzi de peste 7 milioane de lei pentru constructorii de locuințe

Amenzi de peste 7 milioane de lei pentru constructorii de locuințe în primele luni din 2019.

Peste 400 de infracţiuni au fost constatate şi peste 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7 milioane de lei, au fost aplicate în urma acţiunilor desfăşurate în prima parte a anului în domeniul construcţiilor de locuinţe, conform unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat în dosarele penale instrumentate, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor în valoare totală de aproape 35 de milioane de lei.

Acţiunile au avut loc în perioada 11 ianuarie - 30 iunie 2019, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.

Obiectivul prioritar l-a constituit prevenirea şi combaterea infracţionalităţii specifice domeniului construcţiilor de locuinţe, pentru diminuarea impactului negativ asupra bugetului de stat şi asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial loial şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii economici, precizează IGPR.

Au fost efectuate 192 de acţiuni punctuale de verificare, fiind controlate 657 de obiective.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 408 infracţiuni, dintre care 178 de evaziune fiscală, 19 prevăzute de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, 49 prevăzute de Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi 58 de înşelăciune.

Au fost aplicate 868 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 129 de către specialiştii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, 168 de specialiştii autorităţilor administraţiei publice, cuantumul total al amenzilor fiind de 7.345.800 de lei, menţionează sursa citată