Actualitate

Adio abonamente pe hârtie! CTP introduce abonamente contactless pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi

Începând cu data de 01.07.2019, abonamentele gratuite și abonamentele cu reducere pentru studenți, masteranzi și doctoranzi se emit numai pe cardul de transport contactless. Nu se mai emit abonamente pe suport de hârtie.

Documentele necesare reîncărcării abonamentului sunt: carte de identitate, carnet de student vizat pe anul universitar în curs, card nebancar, copie certificat de deces- pentru abonamente  studenți orfani sau proveniți din casele de copii de la USAMV, UMF, Univ. Arte și Design,  Acad. De Muzică.

Abonamentele cu reducere necesită încărcarea lunară, fiind opțiunea studenților dacă doresc sau nu să achiziționeze abonamentul cu reducere la prețul de 35 lei.


Abonamentele gratuite încărcate pe cardul de transport se actualizează la începutul fiecărui an universitar. Astfel, studenții care au ridicat cardul contactless sunt rugați să îl păstreze și să se prezinte în luna Octombrie la Centrele de vânzare carduri, pentru reîncărcare.

În galeria foto regăsiți tabelul cu locațiile de vânzare / încărcare a cardurilor de transport.

Etichete: abonamente ctp
abonare newsletter