monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Trotinetele electrice, introduse în Codul rutier. Ce trebuie să știe cei care le folosesc

Un proiect de lege depus astăzi la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice, în condițiile în care acestea pot fi văzute tot mai des pe străzile orașelor din România. Sunt prevăzute și noi reguli pentru biciclete

Potrivit proiectului depus de PNL, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiect.

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

IDEE REVOLUȚIONARĂ DIN SAN FRANCISCO LA CLUJ-NAPOCA?

La începutul lunii martie, Iulian Pădurariu, cofondatorul Flow, un sistem de sharing de trotinete electrice, a investit 1 milion de euro într-un proiect care va fi lansat în acest an. O mie de trotinete electrice ar urma să fie instalate în Cluj-Napoca și București.

„Ce facem cu cele 20.000 de maşini pe care le aduc studenţii la Cluj? Cum îi descurajăm să îşi lase maşinile acasă? Asta e marea provocare. Studenților trebuie să le oferi piste de biciclete, spaţii pietonale, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, pe care le au de altfel. Trebuie să le spunem, «măi, dragi studenţi, mai puţin cu maşinile în oraş!»”, declară Emil Boc, aprig susținător al metodelor alternative de transport, bicicletele, trotinetele, transportul public și, mai nou, mersul pe jos.