Actualitate

Cum arată după 6 luni filtrele unui aparat care a purificat apa de la robinet în Mănăștur?

O imagine cât o mie de cuvinte: așa arată după 6 luni de utilizare filtrele unui aparat de filtrat apă.

Într-o fotografie postată pe Facebook de un clujean apar cele trei filtre ale aparatului – de carbon, de 1 micron, respectiv de 5 microni (de la stânga la dreapta) –, care au reținut sedimentele și poluanții din apa potabilă de la robinet într-un apartament din cartierul Mănăștur.

„Ne-am dorit un astfel de aparat, până la urmă am primit unul cadou de la părinții mei. Am observat că pe fundul paharului se așează un material roșu, de asemenea, mulți spun că apa are un gust ciudat, așa că ne-am gândit la un aparat de filtrat. Nici acum nu este purificată apa 100%, dar este mult mai bine. După 6 luni de utilizare, trebuie să schimbi filtrele, așa că m-am gândit să le arăt și altora ce ar putea ajunge în rinichii noștri odată cu apa de la robinet”, a precizat Előd, pentru Monitorul de Cluj.


Investițiile Companiei de Apă Someș, anulate de condițiile „de la bloc”!

Reprezentanții Companiei de Apă Someș susțin că absolut tuturor consumatorilor de la intrarea în Cluj-Napoca până dincolo de Dej le este distribuită aceeaşi apă. Diferența o face faptul că, deși toți clujenii primesc aceeași apă, apa de bună calitate ajunsă la intrarea în bloc poate suferi modificări majore de gust datorită vechimii sau a materialului inadecvat al rețelelor din incinta clădirii.

Cei de la Compania de Apă au atras atenția de mulți ani asupra faptului că – din punctul de vedere al percepției gustului apei de către utilizatorii finali –, devin inutile toate investițiile de modernizare a infrastructurii publice de alimentare cu apă atrase și implementate de operator, care toate au ca finalitate calitatea apei (indiferent că vorbim de modernizarea stației de tratare sau de schimbarea conductelor), dacă nu se găsesc modalități de modernizare și a rețelelor de incintă sau a rețelelor interioare din condominii și blocuri.

Etichete: manastur
Ultimele Stiri
abonare newsletter