Actualitate

Antonia, primul funcționar public virtual se transformă în funcționarul-hologramă

De anul trecut din aprilie, clujenii au făcut cunoștință cu Antonia, primul funcționar public virtual din România, la primăria de cartier din Zorilor. Acum, municipalitatea face următorul pas şi implementează funcționarul-hologramă care îi va îndruma pe cei care calcă pragul primăriei.

Când a introdus-o pe Antonia, primul funcţionar public virtual, primarul Emil Boc spunea că va redirecţiona cererile online depuse de cetăţeni, urmând ca în 6 luni cetăţenii să ajungă să poarte şi discuţii cu aceasta.

Deocamdată, Antonia este limitată de tehnologie.


“Antonia va avea două roluri principale, în primul rând va dirija cererile online ale cetățenilor, în prima fază. Iar a doua componentă implică instalarea unui robot în spațiul primăriei, 24 de ore din 24, care poate să informeze și să direcționeze mai ușor cetățenii. Cei care nu vor să folosească aceste mijloace online pot să vorbească cu acest robot, o hologramă foarte frumoasă, și care va putea da răspunsurile necesare în locul unui funcționar public. În prima fază nu va fi hologramă, ci doar robotul care va prelua cererile cetățenilor, le va scana și va trimite cererea direct funcționarului pe info chat, va primi număr de înregistrare direct. Practic, va fi același lucru ca și cum s-ar duce astăzi la registratură și va discuta cu unul din colegii mei de la ghișeu”, spunea, anul trecut, viceprimarul Dan Tarcea.

Cum funcționează funcționarul virtual?


“Funcționarul electronic din Zorilor este un calculator. Fizic, este un scaner, e ca un bancomat, numai că nu dă bani ci va lua, sau ca un aparat de ticketing. Are un meniu iar oamenii își vor scana cererile iar acestea vor fi trimise direct unui funcționar. Cererea poate fi scrisă de mână sau sub orice formă. El se va autentifica cu buletinul înainte când va intra în spațiul respectiv ca să știe cu cine vorbește. I se va scana buletinul, iar cererea va fi trimisă direct funcționarului. Acesta este funcționarul virtual”, spune Tarcea.

Dar funcționarul-hologramă?


“De cealaltă parte, va fi o hologramă, nu vă pot spune a cui imagine va fi holograma, practic va fi o hologramă a unei persoane care va putea să discute în locul funcționarului de la ghișeu. Omul pune întrebarea și va primi răspuns vocal. Hologramei îi vei putea adresa diverse informații pe care le ceri funcționarului de la primărie. Nu o să-l întrebi de sănătate. Va face exact ce face astăzi un funcționar public căruia îi spui, de exemplu, că ai o problemă de urbanism. El o să te întrebe care e problema și te direcționează unde să depui documentele. Această hologramă nu va da soluția, tot inspectorul care stă în spate va trebui să analizele toate datele și să dea soluția. Această hologramă doar va prelua solicitarea, cererea și spune ce anume trebuie să faci lucrurile. Va fi foarte interesant, este o premieră în România. Sigur, la început va fi mai greu până se vor obișnui oamenii cu acest sistem, ar până la urmă va fi un sistem extraordinar”, a mai spus Tarcea.

Acum, primarul Emil Boc spune că se va trece la a doua etapă.


“Am câştigat un proiect european pentru realizarea proiectului Antonia. Prima fază a proiectului este deja operaţională, dar va intra faza a doua, cea de comunicare, care va fi realizată pe fonduri europene fiind apreciat ca fiind un proiect fanion, model pentru România. Încercăm să ţinem şi noi pasul cu oraşul care e un oraş viu, dinamic, digital”, a transmit primarul Emil Boc.

În acest sens, consilierii locali vor aproba, marţi, proiectul “Creşterea transparenţei decizionale şi simplificarea procedurilor administrative pentru cetăţeni ANTO-CIIC” şi a cheltuielilor legate de acesta.


“Obiectivul proiectului este implementarea de măsuri care vizează adaptarea structurilor administrative existente, optimizarea proceselor orientate către cetăţeni prin crearea accesului online la serviciile administraţiei publice locale pentru creşterea transparenţei decizionale şi simplificarea procedurilor oferite cetăţenilor Clujului. Obiectivele specifice design-ul, dezvoltarea şi implementarea unui sistem electronic de digitalizare şi simplificare a serviciilor publice oferite cetăţenilor municipiului Cluj-Napoca prin implementarea funcţionarului public electronic şi virtual Antonia şi formarea/instruirea funcţionarilor publici, inclusiv a factorilor de decizie la nivel politic în utilizarea instrumentelor digitale şi a funcţionarului electronic”, transmite municipalitatea.

Bugetul total al proiectului este de 3,3 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă este în procent de 98% din totalul cheltuielilor, iar contribuţia proprie a municipiului Cluj-Napoca este de 167.588 lei.

abonare newsletter