monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Județul Cluj va fi dotat cu 12 staţii mobile pentru acordarea primului ajutor

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat, joi, programul naţional "Punct de prim ajutor. Fii salvator!", pentru educarea populaţiei în acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă şi dotarea unor spaţii publice intens tranzitate cu staţii mobile de prim ajutor.

Aceste stații mobile pot fi folosite pentru salvarea vieţii unei persoane cu probleme, până la sosirea echipajelor medicale SMURD sau a Serviciilor de Ambulanţă.

"La stopul cardiac şi în situaţiile în care pacienţii au nevoie de un sprijin - oxigen sau alte modalităţi de asistenţă de urgenţă, cu cât întârziem, cu atât şansa bolnavului scade. La stopul cardiac, fiecare minut contează - dacă pacientul este defibrilat în primul minut, şansa de resuscitare şi de recăpătare a funcţiilor totale este de 90%. În al doilea minut e de 80% şi cu fiecare minut scade cu aproximativ 10%", a declarat, joi, şeful DSU, Raed Arafat.

Acest punct de prim ajutor are încorporat un defibrilator automatic, pulsoximetru pentru măsurarea pulsului şi a saturaţiei de oxigen din sânge, un aparat de electrocardiogramă şi o sursă de oxigen. Aparatul, odată ce a fost mutat din locul unde este în mod normal amplasat, apelează automat numărul de urgenţă 112 pentru a semnala folosirea lui şi pentru a pune în legătură persoana care acorda îngrijiri la faţa locului cu un medic care o poate ghida. Acest tip de echipament, care poate acorda primul ajutor pacienţilor cu diferite afecţiuni, poate fi utilizat cu minimă pregătire sau pe baza indicaţiilor date de aparat sau dispecerat.

"Prin aceste defibrilatoare, accesibile pentru public, cineva, înainte să ajungem noi, poate să ajute persoana respectivă şi poate să repornească cordul sau să ne dea detalii în plus despre persoana respectivă. De exemplu, dacă cineva sună la 112 şi spune câteva date, neclare, decizia nu e totuna ca în cazul în care cineva foloseşte acest aparat, transmite nişte date la dispecerat şi medicul poate să ia altă decizie", a precizat Arafat.

Prima etapă a acestui program va începe în noiembrie 2019 prin instalarea a 40 de echipamente medicale în Bucureşti. Dintre acestea, 27 vor fi distribuite în cele mai aglomerate spaţii publice, printre care staţii de metrou, gări, dar şi alte locaţii alese în funcţie de numărul de intervenţii medicale din ultimii ani.

Bugetul total al proiectului este de 5.019.420 lei.

"Acest proiect este vital pentru dezvoltarea viitoare a sistemului integrat de intervenţie în situaţii de urgenţă. Prin dotarea locurilor publice, dar şi a spaţiilor comerciale cu echipamente avansate de asistenţă medicală de urgenţă, cetăţenii pot sprijini sistemul de urgenţe în locurile foarte aglomerate din oraş, clădirile publice sau unele spaţii comerciale. Pot face aceasta utilizând acest echipament medical avansat, care îi permite cetăţeanului să intervină, fără a exista riscul de a greşi, aflându-se în permanenţă în contact cu dispeceratul de urgenţă şi alertând, încă de la început, echipajele medicale, ce pot oferi suport avansat", a mai spus Arafat.

Programul naţional "Punct de prim ajutor. Fii salvator!" presupune dotarea spaţiilor publice şi comerciale cu staţii mobile de prim ajutor, în total 370 de locaţii la nivel naţional. Dintre acestea, 105 echipamente medicale avansate vor fi instalate în locuri publice din Bucureşti (27), Iaşi (12), Timişoara (12), Cluj (12), Constanţa (12), Oradea (10), Sibiu (10) şi Târgu Mureş (10), restul fiind amplasate într-un lanț de magazine din România.