monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Competiție acerbă între 12 pelicule la TIFF: „Este o experiență nouă fiecare film!”

Regizorul şi scenaristul Constantin Popescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca alături de ceilalţi membri ai juriului TIFF, că este o competiţie puternică între cele 12 filme înscrise în concurs.

„Este o competiţie puternică şi mi se pare foarte interesant că filmele sunt diferite, sunt din zone diferite. E o experienţă nouă fiecare film pe care îl văd. [...] Îmi place ca atunci când văd filme să mă surprindă, să nu-mi dau seama din primele minute încotro se îndreaptă povestea, dacă e o dramă, dacă e o comedie. Îmi place să mă lase cu ceva un film, cu o senzaţie. [...] E foarte important că sunt filme de debut sau al doilea film şi e frumos să vezi un cineast în formare. De altfel, îmi place să recunosc stângăciile mai mult, acolo se simte mai tare personalitatea autorului, când nu-i reuşeşte neapărat ceva”, a spus Constantin Popescu.

La rândul său, producătorul Mike Goodridge a declarat că este o competiţie puternică între cele 12 filme din concurs. „Sunt poveşti incredibile şi provocatoare, interpretarea este admirabilă; trăim vremuri ciudate în lume si rolul cinematografului este să spună ce se întâmplă cu societatea”, a declarat Mike Goodridge.

Cei cinci membri ai juriului care vor decide câştigătorul Trofeului Transilvania din acest an sunt regizorul canadian Denis Côté, premiat la Locarno, producătoarea Anita Juka, directorul Festivalului Internaţional de Film din Dublin, Grainne Humphreys, producătorul Mike Goodridge, cu o experienţă de peste 30 de ani în industria filmului, şi regizorul şi scenaristul român Constantin Popescu.