monitorulcj.ro Menu

Actualitate

UDMR cere explicaţii la SPP. De pe veşmântul Papei ar fi fost îndepărtate cuvinte în maghiară

UDMR cere SPP explicaţii după apariţia unor informaţii potrivit cărora reprezentanţi ai serviciului au cerut organizatorilor vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc îndepărtarea unor cuvinte în limba maghiară de pe veştmânt, la oficierea slujbei de Liturghie.

Liderul Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat, marţi, că acţiunea SPP este ilegală, acest serviciu neavând nicio atribuţie legată de limba minorităţilor naţionale.

„Am cerut SPP, în numele Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, printr-o adresă trimisă d-lui Pahonţu, explicaţii în legătură cu unele informaţii apărute potrivit cărora reprezentanţi ai SPP au cerut imperativ organizatorilor vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc îndepărtarea de pe veştmântul purtat de Suveranul Pontif a cuvintelor în limba maghiară «Să mergem împreună» şi a altor cuvinte legate de acest eveniment. Dacă a venit de la SPP este ilegal să obligi ca instituţie a statului pe cineva, Biserica Catolică, să facă aşa ceva. SPP nu are nicio atribuţie legată de limba minorităţilor naţionale”, a spus Korodi.

Bodo Marta, membru în comitetul de organizare a vizitei Papei Francisc în Şumuleu Ciuc, a declarat, la rândul său, că pe spatele cazulei (veştmântul alb al Papei Francisc - n.r.), era cusut chipul Fecioarei Maria şi logo-ul vizitei papale în România în limba maghiară „Járjunk Együtt!” („Să mergem împreună”), „Ferenc pápa Romániában” („Papa Francisc în România” şi perioada în care avea loc vizita, „2019. Május 31 – Június 2” („31 mai – 2 iunie”), care era un logo oficial.

„Cazula era la un părinte franciscan care o avea în custodie, proiectul veştmântului fiind aprobat anterior de Comisia Liturgică de la Vatican. Cei de la SPP au cerut îndepărtarea tuturor cuvintelor în limba maghiară, astfel că, înainte cu câteva zile de sosirea Papei Francisc, cazula a fost dusă la un atelier de croitorie din Miercurea Ciuc pentru a se opera modificarea”, a spus Bodo.

Artista Cristina Trifu din Satu Mare, cea care a primit comanda realizării veştmântului pentru Papa Francis, a declarat că situaţia a fost una „foarte neplăcută”.

„Eu eram la Satu Mare, cazula era la Miercurea Ciuc, a fost modificată şi s-a găsit o soluţie pentru a nu mai fi acele cuvinte în limba maghiară pe spate. Nu mi s-a părut normal ce s-a întâmplat”, a spus aceasta.


Etichete: papa francisc spp UDMR