Actualitate

Cum comentează Administrația Parcului Natural Apuseni distrugerea zonei Padiș

Defrișările distrug zona turistică Padiș în timp ce turiștilor le este interzis accesul.

După ce un clujean a semnalat faptul că în zona turistică Padiș firmele care exploatează lemnul au făcut prăpăd, reprezentanții Parcului Natural Apuseni au prezentat situația, afirmând că tăierile de pădure sunt legale.  

Alin Moș, Directorul  Parcului Natural Apuseni, a făcut câteva precizări în urma materialelor apărute în presă cu privire la disturgerea Padișului.


"Chiar dacă exploatările sunt legale, este vorba de extragerea arborilor doborâți de furtună, nu se respectă condițiile de exploatare. Am constatat și noi aceleași lucruri, și vom lua măsurile care se impun. Sperăm să avem sprijinul celor care iubesc Padișul și nu altă atitudine, altfel să nu se mire că ulterior efectul unor astfel de luări de poziție nu va fi în beneficiul naturii, a afirmat  Alin Mos, director Administratia Parcului Natural Apuseni

Reprezentanții Asociației Rangerilor din Romania confirmă faptul  firma care exploatează lemnul în zona Padiș riscă să fie sancționată pentru încălcarea contractului de exploatare a lemnului.


"Avem vești. Exploatarea lemnului respectiv este legală și necesară, dar firma de exploatare a încălcat prevederile autorizatiei de exploatare (ex. exploatarea și transportul în perioadele cu ploi abundente pentru a preveni degradarea solului) Firma este anchetată de ceva timp și, în mod sigur, va avea de suportat consecințele, iar acesta este un lucru bun. Penalizarea celor vinovați în prezent nu rezolvă, din păcate, toate problemele create de aceștia. Sperăm să fie un exemplu în plus de ”așa nu se face” și pentru alte firme de exploatare. Abia așteptăm ziua in care, in Ro, vor disparea ilegalitățile și lucrul prost făcut. Toate cele bune!” , a afirmat unul dintre reprezentanții ARR.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter