monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Șoferiță băută, implicată într-un accident pe Calea Florești

La data de 26 mai, în jurul orei 04.20, o femeie de 40 ani din municipiul Cluj-Napoca a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe Calea Florești.

“Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului și au constatat că femeia care a provocat evenimentul rutier emana halenă alcoolică, motiv pentru care au testat-o cu aparatul etilotest. Acesta a relevat o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.