Actualitate

Corina Creţu îndeamnă clujenii la vot: "Clujul a fost mereu pro-europenism"

Corina Creţu, Comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene şi membră PRO România, a îndemnat clujenii să iasă la vot.

Corina Creţu, fostă membră PSD, a făcut o vizită la Cluj-Napoca înainte de finalul campaniei electorale alături de partidul PRO România şi nu a ezitat să atace actuala conducere a Social-Democraţilor.

"Mă bucur să fiu din nou la Cluj. Un oraş în care m-am întors foarte des încă de când am început să fac politică. A fost o campanie foarte intensă  pentru că avem un partid nou construit în câteva luni. Este prima dată de când fac campanie electorală când resimt în societatea românească o anumită frică. Mi se pare acest lucru inadmisibil pentru că ne întoarcem cu 30 de ani înapoi.", a spus Corina Creţu.


Comisarul european a vorbit în termeni laudativi la adresa Clujului şi nu s-a ferit să recunoască că există o serie de probleme în zonele rurale din întreaga ţară, dar care se pot rezolva doar cu ajutorul Uniunii Europene.

"Clujul a fost şi sunt convinsă că va râmâne pro-europenism. Îi felicit pe toţi clujeni pentru acest lucru, dar vă spun că am văzut cu tristeţe localităţi foarte sărace în ţară, sate de populate faţă de alte vizite. Bineînţeles că sunt câteva locuri ale bunăstării în România precum Clujului, Bucureşti, Iaşi sau Oradea, dar şi sunt foarte multe pungi de sărăcie şi cred că România nu poate evolua din sărăcie dacă nu scoatem aceste locuri. Sunt mândră că am fost comisar european pentru politica regională şi am încercat să reducem problemele regionale în toată Uniunea European şi inclusiv în România. Cred că în ultima perioadă ne-au dăunat foarte mult atacurile la Uniunea Europeană, dar speranţa mea este că tot mai mulţi români vor veni la vot şi îşi vor arăta suportul faţă de drumul european. Oamenilor nu trebuie să le fie frică pentru că în cabina de vot sunt singuri cu mintea lor. Îi învit pe toţi românii la vot pentru că este un drept câştigat şi cei care s-au născut după anii 2000 trebuie să ştie că vor avea un drept pe care alţii nu l-au avut.", a declarat Corina Creţu.

abonare newsletter