monitorulcj.ro Menu

Actualitate

FOTO. Sute de elevi, patru scene, numeroși artiști la Ghibstock X

De 10 ani curtea Liceului Onisifor Ghibu, din Cluj-Napoca, se transformă într-o adevărată mișcare, într-un festival organizat de tineri pentru tineri.

Foto: Alexandra Sofroni

The Kryptonite Sparks, Dj Shiver, Cred că sunt Extraterestru, Argatu & Moș Martin dar și mulți alții au făcut curtea școlii Onisifor Ghibu să vibreze cu muzică bună. Artiștii au urcat pe una dintre cele patru scene: Main Stage, Silent Garden, EC Takeover și Next Generation Stage, iar participanții au putut să aleagă una dintre ele sau, din contră, să alerge de la una la alta, pentru mai multă diversitate.

Astfel, sute de elevi, părinți, prieteni s-au adunat, ca în fiecare an, în curtea liceului unde au dansat, s-au distrat, s-au bucurat de muzică și de bucuria revederii într-un cadru mai puțin sobru, fără ore cu teme complicate, iar elevii și profesorii au putut să interacționeze mult mai deschis.

De la sărituri pe dubstep până la hore în curtea școlii

În prima zi, lumea a început să se adune la spectacolul The Kryptonite Sparks. Aceștia au dansat, s-au distrat, iar voluntarii au adus mingi, pe care le-au împărțit în public, în timp ce muzica răsuna și elevii dansau.

Însă majoritatea au așteptat nerăbdători formația CTC. Astfel, de îndată ce The Kryptonite Sparks și-au terminat numărul, au început să scandeze numele trupei CTC.

Două mascote, de asemenea, au venit să anime atmosfera.

Surpriza primei seri a fost oferită de către cei de la Electric Castle, care l-au adus pe muzicianul, de origine belgiană, Netsky.

În cea de-a doua zi, atracțiile principale au fost DJ Shiver, care a făcut atmosferă, oamenii au dansat și au simțit vibe-ul mai bine fiindcă artistul a părăsit scena și a preferat să mixeze chiar de jos, în inima publicului. Astfel, elevii au sărit pe ritmuri de Drum and Bass sau Dubstep.

Apoi, pe scenă a urcat Argatu, care a fost mult așteptat și a venit atât cu melodii mai vechi, cât și cu piese din cel mai nou album. Dat fiind faptul că piesele lui Argatu sunt de origine folclorică, în curtea școlii, oamenii s-au prins de mai multe ori în horă.

Jocurile copilăriei

Însă dansul nu a fost singura activitate la care tinerii clujeni au putut să ia parte. Participanții au fost încurajați să se joace. Astfel, cei cu mai multă forță au putut, în grupuri, să tragă de o frânghie. Grupul cel mai puternic, desigur, a câștigat. Alții s-au jucat cu baloane cu apă.

Cei mai pricepuți, au putut să participe la bătălia skaterilor.

Festival pentru cauze umanitare

Cu fondurile strânse în acest an, voluntarii asociației BLANĂ! vor implementa două proiecte caritabile. Tabăra Ghibstock va ajuta alți 25 de copii din satele de lângă Cluj. Timp de cinci zile, copiii vor putea participa la activități de educație nonformală, care îi vor ajuta să aibă mai multă încredere în ei și să înțeleagă că școala e mai mult decât ceea ce pare. Vor dezvolta abilități noi și le vor oferi un cadru în care să aplice ceea ce au învățat pentru transformarea mediului în care trăiesc.