monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Percheziții domiciliare în Constanța și Cluj: procurorii, pe urmele unei grupări de proxeneți

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa şi Cluj, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări de proxeneţi.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri, membrii acestei grupări au recrutat pe raza judeţului Constanţa, în special a oraşului Cernavodă, persoane de sex feminin, pe care le-au determinat să practice prostituţia, în diverse locaţii închiriate.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 38 telefoane mobile, cartele SIM, trei tablete, un hard disk, sumele de 1.700 dolari şi 7.500 lei şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, prin indisponibilizarea unui autoturism de lux.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, urmând ca acesta să fie prezentat Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.