monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Se întâmplă la Florești! Caii zburdă liber pe stradă și sfârșesc loviți de mașini

Un biet animal și-a găsit sfârșitul, vineri dimineață, fiind lovit din plin de un taximetrist nefericit care s-a trezit cu acesta în fața mașinii, pe carosabil.

Întâmplarea s-a petrecut la Florești, pe strada Eroilor, în apropiere de Lidl, stârnind revolta localnicilor, care au luat cu asalt rețelele de socializare, mâhniți pe indolența administrației locale.

„Nu mai lăsați caii liberi prin Florești! Satul nu mai e ce a fost acum 15 ani, e ditamai orășelul, e plin de mașini. Sper ca primăria să ia măsuri măcar acum. De ani de zile tot postăm și facem sesizări legat de caii lăsați liberi. Oare câte accidente mai trebuie să se întâmple?”, se întreabă o localnică.

„Ce să facă primăria, acum aproximativ trei ani de zile am fost la primărie, am discutat cu Poliția Locală, au spus că încă se caută spațiu unde să îi ducă. De atâta timp încă se caută soluții și nu au găsit. Poate în momentul când o să se întâmple o tragedie, o să se ia măsuri, iar administrația locală să își asume incompetența. Nu se poate ca ani de zile să nu se găsească o soluție! E pur și simplu nepăsare și incompetență. Primarul se mândrește cu comuna lui europeană, cea mai mare comună din Europa, iar noi avem cai care se plimbă liberi printre blocuri și produc accidente. Am avut gunoaie până la balcoane, am avut șobolani care mișunau printre mașini, avem betoane peste tot, iar el se bate cu pumnii în piept!”, se revoltă un alt locuitor din Florești.