monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Creşa de un mil. euro din Grigorescu, finalizată după 5 ani. Boc le cere primarilor din Floreşti şi Apahida să construiască creşe şi grădiniţe

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, joi, finalizarea creşei de pe strada Donath din Grigorescu. Aceasta ar fi trebuit să fie inaugurată încă de anul trecut.

Promisiunea construirii unei noi creşe în cartierul Grigorescu nu este nouă. Din 2014 Primăria Cluj-Napoca se chinuie să finalizeze acest obiectiv, dar între timp, firma (SC Gentilia Construct SRL) cu care a încheiat contractul de execuţie a intrat în faliment, în februarie 2017 intervenind rezilierea contractului.

Între timp, şi valoarea acesteia a crescut. Dacă în 2014 valoarea contractului era de 3,8 milioane lei, acum, aceasta se ridică la 4,11 milioane de lei, iar firma care se s-a ocupat de finalizarea lucrărilor a fost SC Canion Impex SRL.

Creşa este construită pe strada Donath la numărul 238, iar durata totală a execuţiei a fost de 16 luni. Noua creşă va putea găzdui până la 90 de copii.

Creşa are patru camere de joacă pentru copii, patru dormitoare, grupuri sanitare, trei oficii pentru primirea alimentelor, o spălătorie, vestiare pentru copii (cu dulăpioare pentru haine şi încălţăminte), o sală de festivităţi, un cabinet medical şi spaţii tehnice.

“Astăzi s-a dat în folosinţă creşa de pe strada Donath, care are 90 de locuri, valoarea lucrărilor a fost peste 4 milioane de lei şi cu alte cuvinte, am pus la dispoziţia clujenilor o altă creşă având în vedere numărul mare de cereri. În momentul de faţă, se mai află în lucru creşa de pe Grigore Alexandrescu, care va fi dată în folosinţă în anul următor, tot cu 90 de locuri. De asemenea, avem în validare la ANAP o nouă creşă pe strada Meziad cu alte 90 de locuri. Ţinem cont de nevoile Clujului”, a spus Boc, joi, la o emisiune la radio.

Acesta a mai precizat că le-a cerut primarilor din Floreşti, Baciu, Apahida şi Gilău să construiască creşe şi grădiniţe.

“Am avut o discuţie preliminară cu primarii din zona metropolitană, cu cei din preajma Clujului pentru a crea grădiniţe şi creşe inclusiv în comunele limitrofe. Am găsit deschidere la primarii din Floreşti, Gilău, Apahida şi Baciu, astfel încât să putem regla la nivelul zonei metropolitane această nevoie de creşe”, a mai spus Boc.

Numărul de locuri din creșe e total insuficient față de cereri. Primăria Cluj-Napoca are doar câteva sute de astfel de spații pentru care, anul, "se bat" mii de părinți și copii. Nemulțumite de faptul că părinți din Florești sau Apahida își fac flotant pe Cluj ocupând astfel locurile în creșe, mămicile i-au cerut primarului Emil Boc schimbarea criteriilor de admitere în aceste instituții, iar acesta s-a conformat.

Potrivit noului regulament, în ceea ce privește familia biparentală, fiecărui părinte care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 5 puncte, iar fiecărui părinte care are o viză de reședință în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 2 puncte. În privința familii monoparentale, părintelui unic care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 10 puncte, iar celui cu viză de reședință în Cluj-Napoca i se va aloca 4 puncte.

La punctaje egale s-au introdus criterii de departajare, după cum urmează:

după domiciliul părinților în Cluj-Napoca – departajarea se face în funcție de domiciliul părinților, respectiv au prioritate la repartizare copiii care au ambii părinți cu domiciliul în Cluj-Napoca

Anul trecut, peste 900 de copii au rămas pe dinafară din cauză că nu mai sunt locuri în creșe.