monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sindicatul Aeroportului Internațional Cluj declanșează conflict colectiv de muncă

În conformitate cu prevederile Legii nr. 62 / 2011 a dialogului social, membrii sindicatului au decis cu majoritate de voturi declanșarea conflictului colectiv de muncă în vederea soluționării revendicărilor formulate.

Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a transmis o serie de revendicări, atât Conducerii Aeroportului cât și Consiliului de Administrație al Aeroportului. Sindicaliștii spun că Consiliului de Administrație nu a răspuns cererilor.

Principalele revendicări au fost de majorare a salariilor, de acordare a voucherelor de vacanță pentru anul 2019, predarea a 173 de locuri de parcare auto din incinta aeroportului, necesare angajaților, acceptarea dialogului membrilor Consiliului de Administrație cu reprezentanții sindicatului și altele.

Întrucât Consiliul de Administrație nu a aprobat, prin hotărâre de CA, Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2019, nu s-a putut finaliza negocierea privind revendicările solicitate.

„Poate unii vor spune Ei, mare lucru!…Cu toată simpatia, îndrăznim să îi contrazicem, deoarece, ca mulți angajați ai altor enități din domeniul aviației civile, în vederea alinierii cu aceștia în ceea ce privește salarizarea, nouă ne este respins acest drept prin lipsa aprobării bugetului mai sus menționat, majorarea salariilor angajaților fiind o discuție care...nici măcar discuție nu mai este. Ba mai mult, membrii sindicatului au fost tratați cu lipsă totală de considerație din partea noilor membri ai CA-ului, aceștia nedorind nici macar să-i vadă, d-apoi să-i asculte!

Totodată, această acțiune cu caracter subterfugiu, prin care bugetul din speță nu a fost aprobat, nu face decât să concretizeze încă o dată acțiunile subversive îndreptate asupra activității și dezvoltării Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A.

Cu toate acestea, ne permitem să credem că România este încă un stat de drept și că libera exprimare este încă garantată. De aceea, Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj își exercită libertatea de a declanșa conflictul colectiv de muncă”, au transmis sindicaliștii.

Membrii Sindicatului Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca au făcut următoarele revendicări:

1. Aprobarea rectificarii erorilor materiale la BVC 2019 de către Consiliul de Administratie în vederea majorării salariilor și acordarea Tichetelor de vacanță.

2. Predarea celor 173 de locuri de parcare necesare angajaților aeroportului.

3. Conducerea Aeroportului Cluj si Consiliul de Administratie vor informa presedintele Consiliului Judetean - Alin Tise, asupra autosesizirii Responsabilului cu Monitorizarea Conformarii pe Aeroport, numit in conformitate cu prevederile Reg. (UE) 139/ 2014, care a constatat aparitia unei neconformitati in desfagurarea activitatii pe aeroport, prin generarea unui nivel ridicat de stres, datorat actiunilor si atitudinii necorespunzatoare a Consiliului Judetean fata de angajatii si Conducerea Executiva a Aeroportului Cluj.

4. Respectarea de cdtre membrii Consiliului de Administratie a atributiilor si responsabilitatilor asumate prin Contractele de mandat, prin Regulamentul de Organizare si functionare si prin Codul de Conduit& etic’, apirarea intereselor Aeroportului si implicit ai angajatilor acestuia.

5. Acceptarea dialogului membrilor Consiliului de Administratie cu reprezentantii sindicatului.

6. Demersuri către Consiliul Judetean Cluj pentru eliminarea presiunilor permanente la care sunt supusi angajații aeroportului și conducerea executivă a acestuia.

7. Apărarea liderilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/ 2011, a dialogului social de către conducerea Aeroportului Cluj și Consiliul de Administrație.