Actualitate

PEDITEL 1791 va fi sprijinit timp de 3 luni de către Primăria Cluj-Napoca

PEDITEL 1791, call center pediatric gratuit a primit o sumă important de la bugetul local. Cu această sumă vor putea să funcționeze timp de trei luni.

În perioada 2 mai-31 iulie 2019, Fundația Părinți din România derulează cu sprijinul financiar al Consiliului Local Cluj Napoca și al Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj proiectul comunitar gratuit : PEDITEL 1791. – Telemedicina Salvează Vieți. Sfat medical pediatric prin telefon, gratuit non-stop.

Valoarea finanțării nerambursabile este de 70.000 de lei, astfel minim 15.000 de copii vor avea acces gratuit la asistența medicală pediatrică prin telefon, non-stop.


„În 2019 estimăm să ajutăm 100.000 de copii, oriunde s-ar afla, prin soluția inovatoare de telemedicină oferită de PEDITEL 1791”, a transmis Fundația Părinți din România.

Peditel 1791 este un call center pediatric care oferă sfaturi medicale în regim, non–stop, funcționează național și internațional, fiind o inițiativă comunitară a FUNDAȚIEI PĂRINȚI DIN ROMÂNIA.


Serviciul gratuit PEDITEL 1791 este deservit de 15 medici specialiști/primari.

Programul de lucru este structurat pe 3 ture și o gardă are 7/10 ore.


Serviciul funcționează non stop, fiind deservit de 1 medic/tură sau gardă.

Serviciul dispune de 26 de protocoale medicale, 1 centrală telefonică tip VOIP și 1 soft medical. Apelurile sunt preluate în ordinea cronologică a intrării în centrală.


 

Peditel 1791 se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său, NU pentru urgențe care se vor adresa 112 și Unităților de Primiri Urgențe.


Sfaturile acordate de medicul de gardă sunt sfaturi de intervenție rapidă. Peditel 1791 NU este o alternativă la 112.

Pentru a veni in sprijinul tuturor copiilor, Peditel se poate apela din toate rețelele fixe și mobile, de oriunde din lume, la numarul fix cu tarif normal +40377771111, sau național- apel cu tarif normal la 1791 în rețeaua: Vodafone, Orange, Telekom și apel gratuit în rețeaua Digi la *1791.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter