monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările pe Aleea Bâlea din Cluj-Napoca

Un incendiu a izbucnit luni dimineață pe Aleea Bâlea din Cluj-Napoca. Pompierii au încercat timp de o oră să stingă flăcările, fiindcă incendiul izbucnise în apropierea tabloului general al instalației de alimentare electrică a imobilului.

Pompierii clujeni au fost chemați să intervină în cazul unui incendiu la o casă de pe Aleea Balea. La sosirea celor două autospeciale de stingere, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, la intrarea în subsolul casei.

„Ardeau mai multe materiale (hârtie și diverse obiecte) depozitate în acel spațiu, iar fumul pătrunsese deja în toate cele trei niveluri ale imobilului. Intervenția a fost dificilă și a durat aproximativ o oră, având în vedere faptul că în spațiul cuprins de flăcări se afla și tabloul general al instalației de alimentare cu energie electrică al imobilului. Nu s-a putut pătrunde cu jetul de apă în spațiul respectiv înainte de a fi întreruptă alimentarea cu energie electrică de către echipa furnizorului de utilități. Din fericire, flăcările au fost controlate de către pompieri în tot acest timp și nu s-au extins la alte spații ale imobilului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Nu au fost persoane rănite însă au fost consultate de către echipajul SAJ două persoane, un bărbat de aproximativ 60 de ani (proprietarul) și o femeie de aproximativ 60 de ani (vecină) care au suferit un atac de panică. Nici unul dintre aceștia nu au fost transportați la spital.
 
Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune a tabloului instalației de alimentare cu energie electrică a a imobilului.