Actualitate

Teatrul de Păpuși „Puck” merge cu spectacole în sate din Cluj

Cele mai iubite spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck” vor ajunge la copiii din satele clujene.

Povești extrem de cunoscute cum sunt ”Croitorașul cel isteț”, ”Scufița Roșie și lupul cel flămând” sau ”Călătorie în lumea poveștilor” sunt doar câteva dintre spectacolele cu care echipa teatrului își va încânta audiența în cadrul turneului care a debutat în 1 aprilie și care se va desfășura în mediul rural din întreg județul.

Seria spectacolelor a fost deschisă luni, 1 aprilie 2019, începând cu ora 10.00, în comuna Negreni, cu spectacolul ”Croitorașul cel isteț”, o a doua reprezentație având loc, în aceeași zi, în comuna Ciucea, de la ora 12.00. Același spectacol a fost prezentat miercuri, 3 aprilieși micilor spectatori din comuna Poieni și din orașul Huedin. De asemenea, ”Croitorașul cel isteț” va avea încă două reprezentații vineri, 5 aprilie 2019, în Călățele, de la ora 10.00,respectiv în Mărgău, cu începere de la ora 12.00.


Luni, 15 aprilie, începând cu ora 10.00, caravana Teatrului ”Puck” va fi prezentă la Izvoru Crișului, iar de la ora 12.00 la Căpușu Mare, cu spectacolul ”Scufița Roșie și lupul cel flămând”. Aceeași piesă va mai avea două reprezentanții marți, 16 aprilie a.c., la Aghireșu, de la ora 10.00 și la Gârbău, începând cu ora 12.00.

Marți, 23 aprilie a.c., ”Croitorașul cel isteț” va fi pus în scenă la Valea Ierii, de la ora 10.00 și în comuna Săvădisla, începând cu ora 12.00.


Programul spectacolelor pentru perioada ce va urma va fi comunicat ulterior.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter