monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Împreună pentru natură: Protestul "Salvați Someșul Rece!", la Măguri Răcătău

Zeci de persoane au răspuns afirmativ inițiativei „Salvați Someșul Rece!”, sâmbătă, la Măguri Răcătău.

Numeroși pescari din Cluj-Napoca, Mureș, Timișoara sau Oradea, dar și diverse personalități sau oameni simpli și-au anunțat implicarea în această cauză. Acțiunea a fost organizată de Horea Petrehus și Mihai Vasilescu.

Nevoia acestei mobilizări a fost datorată faptului că se intenționează reluarea proiectului de mutilare a râului Someșul Rece, prin secarea aproape completă a acestuia, ca urmare a unui proiect de amplasare a unor microhidrocentrale (MHC-uri) în zona încă sălbatică a cursului de apă.

După ce opinia publică a fost informată privitor la impactul dezastruos al acestor construcții asupra biodiversității și peisajului, cazurile Capra și Buda, dar și altele, fiind notorii la nivel național, este inadminisibil ca în România anului 2019 să fie permisă construirea de MHC-uri pe râuri sălbatice, în arii naturale protejate desemnate pentru conservarea unor specii de pești, dar și a unor alte elemente de biodiversitate dependente de menținerea integrității râului (habitate de luncă cu arinișuri, vidră etc.).

Nu în ultimul rând, Someșul Rece este unul dintre ultimele râuri cu adevărat importante pentru practicarea pescuitului cu muscă artificială, zona vizată a fi distrusă ireversibil găzduind numeroase competiții ale acestui sport, inclusiv finale de campionat național.