monitorulcj.ro Menu

Actualitate

FOTO Imagini „din altă lume” surprinse la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca

În spatele unei postări sarcastice, imaginile publicate de un clujean semnalează adevărul trist al unei zone aflate la doar câțiva kilometri de „buricul târgului”.

Vagoane dezafectate, mașini abandonate, drum neasfaltat și plin de gropi. Este peisajul care îi așteaptă pe vizitatori în zona Cheilor Baciu, după ce „am fost invadați și învinși de extratereștri”.

„Țin să îi felicit atât pe vizionarii din primăria Cluj-Napoca cât și pe cei de la primăria comunei Baciu, care știu să promoveze Cheile Baciu! Și spun asta fiindcă odată ce se trece calea ferată, drumul de acces devine efectiv selenar iar peisajul ne duce la gândul că așa va arăta pământul și implicit Clujul după ce am fost invadați și învinși de către extratereștri... Iar străinii care doresc să viziteze pădurea Hoia sunt efectiv extaziați de trecerea în "viitor"!”, se arată în postarea clujeanului Dan Mureșan, cel care a surprins fotografiile dezolante.