monitorulcj.ro Menu

Actualitate

O familie de artiști stradali, hărțuită de Poliția Locală din Cluj-Napoca

O familie de artiști stradali au fost hărțuiți de Poliția Locală din Cluj-Napoca, deși avea autorizație.

În Cluj-Napoca, un oraș al artei și al culturii, o familie de artiști stradali venită tocmai din Bistrița pentru a-i încânta pe clujeni cu spectacole pline de culoare și veselie, a fost hărțuită zile la rând de polițiștii locali, cu toate că își desfășurau activitatea în plină legalitate.

„Am obținut autorizație de la Primăria Cluj-Napoca să ne desfășurăm activitatea în zona Flora. Poliția Locală trece peste această dispoziție și ne șicanează zi de zi. Ne amenință că ne vor da amendă, că vor găsi un motiv pentru a ne sacționa”, mărturisește Marian Constantinescu, artist stradal.

Astfel, cu toate că aveau autorizația în mână, au fost umiliți și amenințați de către niște polițiști care s-au crezut mai presus de lege. Ba mai mult, polițiștii i-au jignit, comparându-i cu cerșetori.

„Am cântat la chitară și am lăsat cutia chitării jos. Suntem profesioniști, ne respectăm statutul de artiști și nu percepem bani. Lăsăm la voia trecătorilor, a publicului restrâns, dacă vor să fac o donație sau nu, să pună o monedă în cutie din respect pentru prestația noastră. Domnii de la Poliția Locală spun că acea cutie este cerșetorie mascată, așa că nu am mai folosit-o. Cu toate astea, trecătorii vor să îmi răsplătească munca, mă opresc să îmi ofere bani”, povestește artistul.

Bistrițenii sunt uimiți de atitudinea oamenilor legii dintr-un „oraș de cinci stele”, în contextual în care au susținut reprezentanții atât în orașul natal, cât și Beclean și în Vatra Dornei. Ba mai mult, au susținut numeroase spectacole caritabile și peste tot au fost primiți cu brațele deschise, iar munca le-a fost apreciată. Au ajuns la Cluj în speranța că atitudinea va fi aceeași, însă aici au fost numiți „cerșetori”.

„Nu cunosc Clujul și pe cererea pe care am formulat-o către Primărie am pus Parcul Central și zona Flora. Bineînțeles că m-am gândit să stau pe Calea Florești, la stradă. După două zile de hărțuiri ne-a interzis să mai stăm pe Calea Florești la acel gang care face legătura cu Piața Flora. Așa ceva n-am întâlnit nicăieri, să avem parte de abuzuri și amenințări din partea Poliției Locale”, spune Marian Constantinescu.