monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Administraţiile locale, obligate prin lege să lumineze trecerile de pietoni

Administratorii drumurilor vor putea fi sancționați cu amenzi de până la 100 de puncte-amendă. Un punct de amendă este 145 de lei.

Autorităţile administraţiei publice locale vor avea obligaţia să asigure iluminatul public al trecerilor de pietoni nesemaforizate, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, naţionale sau de interes judeţean, prevede o propunere legislativă adoptată, miercuri, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă, adoptată cu 78 de voturi „pentru” şi 2 „împotrivă”, a fost iniţiată de parlamentari de la PNL PSD, PMP, USR.

Astfel, administratorul drumului va avea obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni nesemaforizate, marcate şi semnalizate corespunzător, de pe sectoarele de drumuri internaţionale E, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor, prin utilizarea unor sisteme de iluminat performante din punct de vedere energetic.

Prevederea urmează să intre în vigoare la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

De asemenea, neîndeplinirea de către administratorul drumului a obligaţiei de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (de la 21 la 100 puncte-amendă).

Această prevedere urmează să intre în vigoare la doi ani de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

În expunerea de motive, se arată că, potrivit studiilor, realizarea unui iluminat adecvat pe timpul nopţii îmbunătăţeşte în mod cert siguranţa participanţilor la trafic.

Se menţionează că potrivit legii nr. 230/2006, serviciul de iluminat public se desfăşoară sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale. Pe de altă parte, OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice nu enumeră printre obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi pe aceea privind asigurarea iluminatului public al trecerilor de pietoni.