monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Lansare de carte în scop caritabil

O lansare de carte inedită va avea loc miercuri, 20 martie, de la ora 18:00 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, sala Tonitza. Banii obținuți din vânzarea volumului vor fi donați unei asociații care sprijină persoanele care suferă de boli genetice.

Evenimentul cultural  îmbină cartea, moda secolului XXI și muzica de înaltă ținută în prezența celebrului autor al cărții „Stilul vestimentar masculin contemporan”, Nicolas Schiffer. Cartea se adresează bărbaților exigenți și dornici de a fi întotdeauna eleganți, care doresc să-și rafineze stilul vestimentar.
Castellini Tailoring va prezenta ultimele tendințe în vestimentația bărbătească clujeană, iar surpriza muzicală a serii va  fi oferită de cei mai talentati si promitatori pianiști clujeni, câștigători ai numeroase premii internaționale, sub pregătirea muzicală a pianistei Silvia Sbârciu.
Fondurile obținute din vânzarea albumului vor fi donate Asociației NEI.
Asociația NEI vine în sprijinul celor peste 1 milion de persoane care suferă de de boli genetice, inclusiv cancere ereditare, majoritatea lor debutând la nou-născuți sau copii ai acestor pacienți prin consiliere de specialitate și prin testarea genetica gratuita a pacienților. Clubul Rotary VISIO a ales să susțină eforturile Asociației NEI de a iniția și dezvolta cercetarea științifică a bolilor genetice în România.