Actualitate

Cât câștigă un cerșetor în Cluj?

Vestea că nivelul de trai e unul foarte ridicat la Cluj a transformat orașul într-un magnet pentru cerșetori

Clujenii sunt zgârciți potrivit cerșetorilor, dar asta nu îi împiedică să împânzească orașul.

La Cluj se cerşeşte la fiecare colţ de stradă, în pieţe, pe mijloacele de transport în comun, la intrarile în magazine şi mai nou în faţa spitalelor. Iar clujenii le dau o bancnotă de 1 leu sau poate chiar mai mult.


Fie că întind mâna cerând bani de pâine sau lapte pentru copii, fie prestează un act artistic, spun o rugăciune sau îți dau pliante, toți au o modalitate prin care încearcă să capteze atenția și să deschidă portmoneul.

Bani puțini, după o zi lungă

Din cei 65 de ani ai săi, Domnul Liviu i-a petrecut pe ultimii 11 pe stradă, la mila clujenilor. ”Cerșesc ca să fac rost de bani pentru mâncare. Nu vă imaginați că mă îmbogățesc, uitați-vă la mine cum arăt, sunt și fără un picior… Am avut un accident care m-a făcut olog, dar durerea mai mare a venit după aia, când am fost părăsit de soție și fiul meu. M-au considerat o pacoste după acel accident”, povestește omul, pentru cancan.ro.


„Adun între 30 și 40 de lei pe zi, clujenii sunt mai zgârciți… Cu banii ăștia mă duc să-mi iau apoi mâncare, de exemplu cartofi, și mă rog de vecini să-mi gătească, pentru că eu nu știu. Eu am stat toată viața mea într-un atelier și am muncit, fiind pantofar, și acum m-am trezit singur, la mila oamenilor”, a mai spus cerșetorul.

Primăria nu încurajează filantropia clujenilor

„Din păcate, faptul că în Cluj-Napoca cetăţenii sunt foarte generoşi cu cei care apelează la mila lor, oferind în număr mare sume de bani, mult mai mari decât în alte localităţi, face ca oraşul nostru să fie în mod constant vizitat de amatorii de câştiguri facile şi consistente. Spiritul caritabil al clujenilor poate fi valorificat în mod constructiv prin implicarea în acţiuni caritabile organizate de către instituţii şi asociaţii specializate, caz în care fiecare ban oferit poate ajunge la cei care au cu adevărat nevoie de ei”, arată reprezentanţii Primăriei într-unul dintre nenumăratele mesaje menite să-I descurajeze pe clujeni să le ofere bani nevoiașilor.


“Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!”

Poate că nu toate cazurile în care observi un om pe stradă care cerșește se înscriu în această temă, dar o bună parte a celor ce practică această metodă, ascund, dincolo de toate, ceva la care, poate nu ne-am gândit niciodată – și anume o  reală manipulare în masă, sau altfel spus “o  rețea a cerșetoriei organizate”.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter