monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Motocicliștii chiar donează! Campanie de donare de sânge la Cluj-Napoca

În perioada 4-8 martie 2019, la Cluj-Napoca, se va desfășura campania de donare de sânge intitulată „Motocicliștii chiar donează”.

Aceasta face parte dintr-o inițiativă la nivel național aparținând mai multor comunități de motocicliști din România și se dorește a fi o acțiune cu caracter recurent în vederea suplinirii nevoii de sânge, care devine din ce în ce mai acută. Donatorii se pot prezenta între 4-8 martie, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj (str. Nicolae Bălcescu, nr. 18).

La nivelul întregii țări există o situație foarte problematică, în sensul că nevoia de sânge este extrem de ridicată, iar numărul de donatori este extrem de scăzut (indiferent de grupa sanguină sau RH). Întregul demers este focalizat pe donatari, persoanele și pacienții în nevoie, care suferă multiple intervenții chirurgicale și nu numai.

Din acest considerent și având în vedere faptul că motocicliștii sunt considerați „donatori de organe”, Campania Motocicliștii chiar donează reunește motocicliști care, prin sângele pe care îl vor dona, vor ajuta pacienții din sala de operație, motocicliștii care au suferit un accident, precum și orice persoană cu nevoie urgentă de sânge.