Actualitate

Clujenii ies iar în stradă! „Abrogați și apoi plecați”

Un nou protest a fost anunțat pentru duminică seara, în Piața Unirii.

„Umbrela Anticorupţie", „Corupţia Ucide" şi cei de la „Declic" au creat un eveniment pe Facebook care anunță un nou protest prin care clujenii sunt chemați să iasă în stradă pentru cerere de abrogare a Ordonanției de Urgență 7-2019.

„Noi ne vedem în Piața Unirii din Cluj. Ca să-i OPRIM. Și ca să putem spune, din nou, Bună dimineața, România!”, au transmis organizatorii pe pagina evenimentului, făcând referire la mesajul filozofului Mihai Șora.


 ”Oameni buni,

dacă nici astăzi, după Ordonanța de Urgență, nu vedeți – adică NU VEDEȚI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înțelegeți – NU ÎNȚELEGEȚI! – ce înseamnă și încotro ne duce subordonarea magistraților de către politicieni, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii.


Noapte bună, România!”, a transmis Mihai Șora.

Până în acest moment. peste 1.100 de persoane și-au anunțat internția de a participa, iar peste 3.000 de persoane s-au arătat interesate de eveniment. Astfel de manifestări vor avea lor duminică seară şi în Bucureşti, Brașov, Timișoara, Vâlcea, Sibiu, Iași și Constanța.


 

abonare newsletter