monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Denisa Băldean, preşedintele Curţii de Apel Cluj: „Suspendarea activităţii unei instanţe nu este o soluţie constructivă”

Denisa Băldean, preşedintele Curţii de Apel Cluj, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că magistraţii Tribunalului Cluj nu i-au cerut părerea atunci când au decis ca săptămâna viitoare să intre în sălile de judecată doar pentru cauzele urgente.

Prezentă la o conferinţă de presă pentru prezentarea bilanţului Curţii de Apel Cluj pe anul 2018, judecătorul Denisa Băldean a fost întrebată cum comentează decizia colegilor săi de a suspenda activitatea Tribunalului Cluj în cursul săptămânii viitoare, ca semn de solidarizare cu protestele de la alte instanţe din ţară pentru susţinerea independenţei Justiţiei şi împotriva ordonanţei 7/2019.
„În opinia mea nu este o soluţie constructivă, nu ne va permite să obţinem ceea ce dorim să obţinem, ca un anumit act normativ, în anumite limite, să nu producă efecte juridice. Colegii nu m-au contactat până acum ca să îmi ceară părerea cu privire la acţiunile pe care vor să le întreprindă, eu le-am transmis punctul meu de vedere. Am o bună comunicare cu colegii de la Judecătorie, am fost la bilanţurile lor, ne-am întâlnit, pe de altă parte nu poţi interzice judecătorului să aibă un punct de vedere bine conturat şi să îl manifeste aşa cum consideră că poate şi doreşte să se manifeste la un moment dar. Deci nu interzic lucrurile acestea şi nici nu aş putea, nici nu aş avea cum. În plus, judecătorii noştri au o personalitate bine conturată, sunt oameni inteligenţi şi sunt convinsă că ei cred în ceea ce fac", a spus Denisa Băldean.

Ea a precizat că un judecător cu atât mai mult trebuie să le arate celorlalţi ce soluţii există pentru ca un act normativ care, consideră el, nu este corect în anumite limite, să nu poată produce efecte juridice.

Întrebată ce alte instanţe de pe raza de acţiune a Curţii de Apel Cluj şi-ar mai putea suspenda activitatea, judecătorul a spus că nu i-a fost adus la cunoştinţă, până la acest moment, vreo acţiune asemănătoare celei de la Tribunalul Cluj.

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii judiciare, pe parcursul săptămânii viitoare, solidarizându-se astfel cu protestele colegilor de la Bucureşti şi de la alte instanţe din ţară.

Judecătorul Cristian Danileţ, de la Tribunalul Cluj, a precizat, vineri, în timpul unui protest al magistraţilor care a durat 30 de minute, că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste o săptămână se va decide cum şi dacă va continua protestul.
„Adunarea generală a Tribunalului Cluj a decis ca în afară de a ieşi azi afară în faţa Palatului de Justiţie să suspende activitatea judiciară pe timp de cel puţin o săptămână începând cu data de luni. Vom intra în sală doar pentru cauzele urgente, asta înseamnă cauzele cu arestaţi, ordonanţele preşedinţiale, ordinele de protecţie, suspendarea actelor administrative. În rest nu vom soluţiona cauze la Tribunalul Cluj. Solicităm celorlalţi colegi din ţară judecători şi procurori să adopte forme radicale de protest pentru că dialogul cu autorităţile centrale judiciare a eşuat", a spus Danileţ, care a fost membru al CSM între 2011 şi 2017.