monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Accident GRAV pe strada Paris. O femeie NU a acordat prioritate unui bărbat care s-a urcat la volan sub influența ALCOOLULUI

La data de 19 februarie, în jurul orei 20:30, la intersectia străzilor Răsăritului cu Paris, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.

Conform primelor verificări efectuate de IPJ Cluj, o femeie de 28 de ani, din comuna Măguri-Răcătău, în timp ce conducea autoturismul pe strada Răsăritului, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns în intersecția cu strada Paris fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din Cluj-Napoca, intrând în coliziune cu acesta.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii și cu rănirea ușoară a unei minore de 17 ani, din Măguri Răcătău, pasageră în autovehicul.

Polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 47 de ani se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale.