monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Campanie pentru un spațiu de joacă în Mănăștur, la Cinema Dacia

Clujenii din cartierul Mănăștur sunt încurajați să semneze o petiție în vederea amenajării unui spațiu de joacă pentru copii la cinematograful Dacia.

Campania publicată pe platforma Declic cere ca, în bugetul local pe anul 2019, să fie incluse și costurile realizării proiectului, potrivit inițiatorului campaniei, deputatul independent Adrian Dohotaru.

„Vrem un spațiu amenajat pentru copii la Cinema Dacia cu acces general și gratuit! Vrem un loc în care copiii să se joace în timp ce părinții și bunicii pot socializa, un spațiu care să fie deschis în fiecare după-amiază și în weekend. Cerem ca la bugetul local pe 2019 să fie inclus un spațiu amenajat pentru copii la Cinema Dacia. Adesea, Cinema Dacia este închis după-amiaza și în weekend. Când au loc activități, ele sunt de tip spectacol și cu taxă, fără să implice rezidenții în crearea unui centru comunitar adevărat”, se arată în textul petiției.

De ce este important proiectul?

Petiția atrage atenția primarului Emil Boc și a Consiliului Local Cluj-Napoca asupra lipsei de locuri de joacă în cartierul Mănăștur.

„Noi, mănășturenii, suntem peste 100.000 de persoane și nu avem destule locuri de joacă pentru copiii noștri. De aceea, propunem deschiderea unui asemenea spațiu la Cinema Dacia, mai ales pentru sezonul rece și pentru perioadele în care plouă. Accesul la locurile de joacă private private costă 40 de lei câteva ore și se află la distanțe mari de cartier, în mall-uri. Vrem servicii publice de calitate. Creșterea calității vieții la Cluj se poate crea și prin amenajarea ca proiect-pilot a unui spațiu de joacă în interior, idee care se poate extinde apoi la toate centrele Primăriei din alte cartiere”, se mai arată în campania care a strâns până acum câteva zeci de semnături.