monitorulcj.ro Menu

Actualitate

România, pe locul al doilea în UE la capitolul căsătorii. Cum stau clujenii?

Eurostat a lansat o nouă statistică, la timp pentru Ziua Îndrăgostiților anul acesta, care arată cum stau țările din Uniunea Europeană la capitolul căsătorii. România se află pe locul doi.

Datele statistice emise de Eurostat arată că România se află pe locul doi în ceea ce privește căsătoriile, având o rată de 7.3 căsătorii la 1.000 de locuitori. România se află la o distanță relativ mică de Lituania, care are o rată de 7.5 căsătorii la 1.000 de locuitori. Cifrele sunt pentru anul 2017. Astfel, în anul 2017, în România au avut loc 142.613 căsătorii.

Cum stăm cu divorțurile?

Totuși, în ultima jumătate de secol, numărul căsătoriilor au scăzut cu 50% la nivel european, în timp ce rata divorțurilor s-a dublat din anul 1965 încoace. Eurostat informează că unul dintre motivele principale pentru care din ce în ce mai multe căsătorii se încheie este și legalizarea divorțului în mai multe țări europene de-a lungul timpului.

În ceea ce privește divorțurile, cele mai recente statistici, din 2015, arată că România se află pe ultimul loc dintre țările din Uniunea Europeană în ceea ce privește rata divorțului.

În anul 2017, în România, au avut loc 31147 de divorțuri, având o rată de 1.40 la 1.000 de locuitori.

Câte căsătorii au fost la Cluj

În județul Cluj, în anul 2017 s-au încheiat 4785.

În anul 2018 autoritățile din Cluj-Napoca au emis 2504 certificate de căsătorie. Primăria din Cluj este una din puținele din țară care permite programarea online pentru ceremonia de căsătorie. Iată și o curiozitate legată de acest lucru.

În anul 2017 au fost emise 2.537 de certificate de căsătorie.

Pe 1 ianuarie 2019 s-au înregistrat 445 programări online pentru ceremonia de căsătorie. 177 de cereri s-au făcut în primele 30 min după miezul nopții, iar 5 programări chiar în primul minut. Majoritatea programărilor au fost făcute de bărbați.

Divorțurile la Cluj

În anul 2017, din totalul divorțurilor înregistrare la nivel național (peste 30.000), doar 850 de căsătorii au fost încheiate în județul Cluj.