Actualitate

Primar clujean, condamnat la 2 ani de închisoare. Fusese cercetat pentru ABUZ

Judecat pentru abuz în funcție, Valer Sașa (PSD), primarul comunei Tritenii de Jos, a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Pedeapsa este însă cu suspendare, iar hotărârea Judecătoriei Turda nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. De asemenea, în mod ironic, Sașa va trebui să presteze muncă în folosul comunității.

„Conform art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpat să urmeze un curs de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Cluj ori organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat la 60 zile muncă în folosul comunităţii, fără plată, la Primăria Turda ori la Primăria Mihai Viteazu”, precizează instanța turdeană, în Hotărârea 57/2019, dată în 13 februarie 2019.


Totodată, Valer Sașa are interzis la orice funcție publică sau la ocuparea unei funcții care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de un an. În cazul în care hotărârea va rămâne definitivă înaintea alegerilor locale din 2020, actualul primar, care va trebui să plătească și 1.500 lei cheltuieli de judecată, nu își va mai putea depune candidatura.

Ultimele Stiri
abonare newsletter