Actualitate

Centura Sud Florești, blocată de Șulea? Primarul este acuzat de rea-voință: "Există pericolul producerii unei tragedii!"

Centura Sud este unul dintre cele mai importante proiecte pentru Floresti. Blocarea unui astfel de proiect ar duce la paralizarea traficului și la stoparea dezvoltării localității, susțin reprezentanții USR Florești.

Într-un comunicat remis presei locale, Sergiu Leuce, inginer constructor și vicepreședinte al filialei locale USR Florești, susține că „modalitatea în care Horia Șulea a tratat până acum acest proiect arată amatorism în ceea ce privește managementul marilor proiecte”. Acesta spune că, „dacă pe tronsonul I lucrurile nu au mers deloc bine, tronsonul II riscă nici să nu mai poată fi executat din cauza construcțiilor”.

„Tronsonul II al variantei ocolitoare sud este propus să înceapă din strada Eroilor, să treacă prin spatele fermelor de pui, să treacă pe lângă cotul la 90 pe care îl fac străzile Cetății 1 cu Cetății 2, continuă pe lângă parcul poligonului și se termină în sensul giratoriu de pe strada Tauțiului, unde începe tronsonul I al centurii Sud Florești (tronson care este în momentul de față blocat)”, se arată în comunicat. În septembrie 2018, constructorul Diferit SRL a solicitat mai mulți bani pentru construirea Centurii Sud, lucrările au fost blocate, iar Primăria Florești a fost chemată în instanță.


„Întregul tronson II este gândit sa parcurgă versantul sudic al dealului Cetatea Fetei, versant ce apare pe Hărțile de Riscuri Naturale Geomorfice ca fiind încadrat cu grad de risc mediu sau mare. În esență, aceasta înseamnă risc natural de alunecări de teren chiar și în lipsa unor intervenții umane. Lucrările pentru construirea unui drum implică intervenții majore asupra dealului, defrișări, decapări, excavări, terasamente, vibrări și adăugarea unor încărcări suplimentare care cresc semnificativ riscul de alunecări de teren.

Există pericolul real de subminare a bazei versantului și producerea unei tragedii. Părerea geologilor este că pentru versanți cu declivitate mai mare de 20 de grade exista valori ridicate ale riscului geomorfic. În PUGul făcut de UBB Tronsonul II al centurii Sud trebuia să treacă printr-o porțiune de teren relativ dreapta, fără mari dificultăți. Mutarea acestui tronson de pe un teren fără dificultăți deosebite pe aliniamentul bazei dealului poate duce la blocarea acestui tronson sau la costuri foarte mari”, se mai arată în comunicatul USR Florești.


Sergiu Leuce susține că „mutarea tronsonului respectiv de pe o porțiune relativ plată, fără dificultăți tehnice deosebite într-o zonă foarte dificilă duce la creșterea riscului de alunecări de teren și creșterea prețului de câteva ori”. Acesta îl acuză de rea-voință pe primarul Horea Șulea și îi cere să stopeze toate autorizațiile de construire din acea zonă, respectiv organizarea unei dezbateri publice la care să participe specialiști în domeniu și oamenii afectați. Edilul este pus la zid pentru faptul că ar fi eliberat autorizații de construcție exact pe unde ar fi trebuit să treacă șoseaua de centură.

Ultimele Stiri
abonare newsletter