monitorulcj.ro Menu

Actualitate

POZA ZILEI. Mărăști pe vremea hoștezenilor

Cartierul Mărăști arăta foarte diferit în urmă cu câteva zeci de ani. Pe vremuri, acesta era dominat de cartierele hoștezenilor, agricultorii care alimentau piețele Clujului.

Sursă foto: Facebook Istoria Fotografiei clujene

Hoștezenii, grădinari de faimă, au dăinuit sute de ani în istoria Clujului și i-au încântat pe domnii de la oraș cu legumele, fructele și vinul lor. Demult, erau câteva mii. Acum sunt câteva zeci.

Destinul hoștezenilor, agricultorii de legendă ai Clujului, a fost scris deja. Cei care sute de ani au fost renumiți pentru grădinăritul din afara cetății, în câțiva ani, vor fi doar o filă din istoria orașului, iar noi vom putea doar să ne închipuim cum trăiau, de ce erau speciali în comparație agricultorii de rând și ce taine știau doar ei ca să facă legumele, fructele, vinul și laptele atât de grozave încât „domnilor” de la oraș le venea să le mănânce și să le bea doar din priviri.

Creșterea forțată a orașului din perioada comunistă a marcat începutul sfârșitului acestei comunități deosebite a Clujului despre care se spune că a ajuns în Transilvania în jurul secolului XVI, aduși de către maghiari din zone locuite de germani.