monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Flota de transport a CTP Cluj-Napoca crește și se modernizează. Perspectivele anului 2019

Flota auto a Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca va creștere substanțial și se va moderniza în cursul acestui an.

Nu mai puțin de 41 de autobuze electrice vor circula pe străzile oraşului Cluj-Napoca, 11 dintre acestea fiind cumpărate din fonduri elvețiene iar altele 30 urmând a fi achiziţionate din bani europeni.

De asemenea, pentru modernizarea transportului public, municipalitatea va suplimenta numărul staţiilor de încărcare pentru autobuzele electrice. La final de decembrie 2018, consilierii locali au aprobat amplasarea a încă 36 astfel de prize, în trei locaţii din oraş (Grigorecu, Mărăşti, Gheorgheni). Investiţia se ridică la 7,7 milioane de lei.

Celor 41 de autobuze electrice li se vor adăuga 25 articulate, lungi de 18 metri, dispunând de tehnologie de ultimă oră. Investiţia depăşeşte 115 milioane de lei, din care 80% se asigură de Autoritatea Fondului de Mediu. Proiectul de hotărâre a fost adoptat în şedinţa forului local din noiembrie 2018.

Noile autobuze electrice cu încărcare din mers pot circula pe un traseu care include parţial o linie de troleibuz şi parţial fără linie de troleibuz, poate fi încărcat la orice linie de troleibuz, în mers sau în staţionare, poate fi încărcat de la staţiile lente de încărcare a bateriilor care sunt amplasate în autobazele CTP, încărcarea bateriilor se poate face prin cuplare la orice linie de troleibuz atunci când situaţia o impune, poate înlocui oricând un troleibuz din flota de troleibuze, iar în cazul unei pene de curent pe linie, noul autobuz electric se poate deplasa până la capătul traseului sau chiar pe întreg traseul.

La Cluj-Napoca, în anul 2018, au fost puse în circulație 11 autobuze electrice Solaris. Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. Autobuzele au o garanţie de 5 ani, costurile de mentenanţă şi piesele de schimb fiind asigurate de firma cȃştigătoare, compania Solaris Bus&Coach. Prețul unui autobuz electric este de aproximativ 500.000 euro. Autobuzele circulă pe liniile: 27, 28, 30 și 32. Schimbarea flotei de transport public spre una nepoluantă reprezintă o prioritate în municipiul Cluj-Napoca.

De asemenea, proiectul a presupus construirea a trei stații de încărcare rapidă (la cele două capete ale liniei 30, o stație - Autobaza Grigorescu, o stație - Autobaza IRA și o stație - depoul de reparații str Al. Vaida Voevod) și a 11 stații de încărcare lentă (5 stații Autobaza Grigorescu, cinci stații Autobaza IRA și o stație depoul de reparații din str Al. Vaida Voevod). Stația de încărcare rapidă (pe timpul zilei) face posibilă încărcarea în 10 minute. Staţia de încărcare lentă (pe timpul nopții) este compusă dintr-un echipament care asigură cuplarea autobuzului la rețeaua de joasă tensiune (timpul de încărcare este de 6 ore).