monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sindicatul Aeroportului continuă RĂZBOIUL cu CJ Cluj: „Atitudinea pe care o cultivați este de tipul stăpâni-aserviți!”. Sindicaliștii acuză Consiliul Județean de pierderi de memorie

La doar două zile după o primă scrisoare deschisă în care acuzau Consiliul Județean de piedicile puse, sindicaliștii de la Aeroport vin cu un nou mesaj public la replica venită din partea forului județean.

Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” și Consiliul Județean Cluj continuă să-și trimită săgeți prin scrisori deschise. Astfel, după replica venită din partea lui Tișe&Co., sindicaliștii lansează un nou atac și demontează argumentele invocate de CJ Cluj.

„Dorim să lăsăm instituţiile statului român să decidă în dosarele penale la care faceţi referire, prin sentinţe definitive şi irevocabile, după epuizarea tuturor căilor de atac. Până atunci însă dorim să respectăm cu desăvârșire prezumția de nevinovăție pe care fiecare cetățean al României și al Uniunii Europene o are consfiinţită atât de Constituţia acestei ţări (art.23 alin.11), cât şi de normele comunitare”, susține Gabriel Ene, președintele Sindicatului Independent al Aeroportului Cluj.

Starea bună a pistei noi și a platformei, confirmată de piloți

„Dorim să vă confirmăm comportarea impecabilă de mai bine de 5 ani, atât a noii piste (07-25), cât şi a platformei (poziţiile de parcare aeronave 10 şi 11). Starea acestora a fost confirmată şi atestată atât de specialişti în infrastructura aeroportuară, cât şi de utilizatorii acestora, piloţii companiilor aeriene care aterizează şi decolează de zeci de ori, zilnic, de la Cluj (Tarom, Wizz Air, Lufthansa, Turkish Airlines etc.). Nu îi putem bănui de subiectivism sau de alte interese decât cele pur profesionale, spre deosebire de „experții” şi interesele de blocaj ale unor membri din comisiile de recepţie numite de Președintele Consiliului Judeţean Cluj”, se arată în scrisoarea deschisă.

CFR sabotează proiectul intermodal?

Sindicaliștii susțin că poziția sceptică a CFR Infrastructură și CFR Călători privind realizarea proiectului intermodal este irelevantă. Aceștia afirmă că există interes de la alte companii, trebuie doar să existe „bună credință pentru găsirea unor soluții”.

„Am înţeles din mesajul dumneavoastră că sunteţi foarte familiari cu ceea ce face sau intenţionează să facă DNA Cluj şi DLAF. Permiteţi-ne să avem suspiciunile noastre. Adevărul e doar unul, oricum. Legat de interesul CFR Infrastructură și CFR Călători în realizarea proiectului intermodal, aşa după cum dumneavoastră aţi menţionat în trecut,este zero sau spre sabotare. Adică cele două companii nu își mai doresc să transporte niciun procent din pasagerii Aeroportului Cluj pe cale ferată și la fel este și în ceea ce privește marfa, din cauza propriilor lor viziuni de business, care evidente le-au adus „bunăstarea” actuală. Dar există cerere mare de la alte companii, după cum bine ați fost informați de Aeroport în repetate rânduri. Prin urmare, poziția CFR nu indică că proiectul de intermodalitate este deficitar sau neimplementabil. Trebuie doar să existe voință și bună credință să se găsească soluții, așa după cum au făcut-o vecinii noștri de la Debrecen sau Budapesta, asta doar dacă ne dorim să construim ceva pentru comunitate și țară”, susține Ene.

Sindicatul acuză Consiliul Județean că „uită” de documentele întocmite în urmă cu nouă ani, forul județean refuzând constant să considere suprafața actuală a parcării auto ca parte a contractului cu UTI.

„Suntem mirați că nu vă amintiți documentele întocmite chiar de dumneavoastră, CJ Cluj, în 2010, când ați licitat concesionarea parcării auto din cadrul Aeroportului. Dacă veți răsfoi propria documentație, veți găsi suprafața pe care ați inclus-o în licitație, împreună cu condițiile de exploatare și redevența de închiriat de la concesionar. Aceasta cuprinde toată suprafața actuală a parcării auto, inclusiv pe cea pe care o refuzați în mod constant să o considerați ca făcând parte din contractul cu UTI. Iarăși nu cunoaștem motivele refuzului, dar avem voie să le bănuim. Oricum nu țin de noi, Aeroportul Cluj, dar ne afectează siguranța pasagerilor și a noastră, a tuturor celor care lucrează în perimetru, precum și imaginea”, menționează documentul.

Drepturile sindicaliștilor, călcate în picioare?

„Vă înșelați profund în privința drepturilor noastre. Avem toate drepturile de a analiza sau contesta numirea unor membri în Consiliul de Administrație al Aeroportului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu respectă legea. În primul rând, noi toți, ca profesioniști în aviația civilă, angajați ai Aeroportului Cluj, care am contribuit și contribuim zilnic la dezvoltarea și bunul mers al activității acestuia suntem interesați de locul nostru de muncă. Noi de aici ne câștigăm existența. În al doilea rând, noi toți, împreună cu familiile noastre, ca și cetățeni ai județului Cluj, suntem interesați direct de tot ceea ce ne aparține, de bunurile comunității, între care Aeroportul este pe primul loc”, afirmă președintele Sindicatului.

Este absolut îngrijorător modul în care ne sunt reprezentate interesele de către CJ Cluj. Atitudinea aceasta pe care o cultivați permanent cu noi, cetățenii, angajați ai Aeroportului, este de tipul „stăpâni – aserviți”. Și știm că nu suntem noi „stăpânii”, dar „aserviții” sunt chemați periodic să-și aleagă „stăpânii” pentru că trăim în secolul 21 și într-un stat de drept în care drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și respectarea legii sunt valori supreme și obligatorii. Cel puțin mai trăim cu speranța asta. Și după cum tot celebrul Caragiale a scris: „Bravos națiune! Halal să-ți fie! [...] Eu pentru cine votez?” – Gabriel Ene, președintele Sindicatului Independent al Aeroportului Cluj