monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un bărbat a fost găsit mort într-o clădire abandonată

Un bărbat de 62 de ani a fost găsit aseară decedat, în jurul orei 21.00 în Turda.

Potrivit turdanews.net, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o clădire abandonată. Cei care locuiesc în zonă spun că bărbatul era fără adăpost și era cunoscut drept un mare consumator de alcool.

Conform unor persoane care s-au aflat la fața locului, bărbatul a fost găsit într-o clădire.

Poliția a confirmat găsirea persoanei decedate.

„Este vorba despre un bărbat de 62 de ani, fără adăpost. Nu ridică suspiciuni”. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Decesul bărbatului ar fi survenit de circa 2-3 zile, însă a fost găsit abia sâmbătă seara, într-o casă abandonată.