monitorulcj.ro Menu

Actualitate

INFRACTORI la indigo. BEȚI ȘI FĂRĂ PERMIS la volan!

Doi clujeni, unul din Iclod, celălalt din Florești, au fost prinși la volan în situații identice: sub influența alcoolului și cu permisul suspendat.

Poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla cercetează un bărbat, de 56 de ani, din comuna Iclod, judeţul Cluj, după ce l-au depistat conducând un utilaj agricol deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având şi dreptul de a conduce suspendat.

La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 18.15, poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat pe D.J. 109B, pe raza localităţii Fundătura, judeţul Cluj, un bărbat de 56 de ani, din comuna Iclod, judeţul Cluj, care conducea un tractor, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie alcoolică de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Tot un caz de conducere sub influența alcoolui și cu carnetul suspendat a fost depistat de către poliţiştii Secţiei 6 poliţie rurală Floreşti. Aceștia cercetează un bărbat, de 47 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj, pentru conducere sub influenţa alcoolului după ce miercuri, în jurul orei 02:20, au oprit un șofer care conducea cu o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul se afla în perioada în care dreptul de a conduce îi era suspendat.

Întrucât cel în cauză a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuzul de la recoltarea de mostre biologice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.