Actualitate

Cât de comozi sunt locuitorii municipiului Cluj-Napoca?

Clujenii sunt revoltați că trebuie să plătească sute de lei pe parcare în centrul orașului

De la 1 ianuarie, tariful de parcare pentru o oră în zona ultracentrală a municipiului Cluj-Napoca a crescut de la 5 la 7 lei, ceea ce îi nemulțumește pe mulți clujeni, că trebuie să scoată din buzunar 70 de lei în cazul în care stau 10 ore la birou. Totuși, preferă să plătească în loc să folosească parkingurile sau mijloacele de transport în comun.

Mai mulți clujeni s-au arătat nemulțumiți pe rețelele de socializare de creșterea tarifelor pentru parcare.


70 de lei pentru zece ore

În zona centrala a orașului, de la începutul anului, tariful de parcare a crescut cu 2 lei pentru o oră, ajungând la 7 lei (asta înseamnă o majorare de 40%), iar pentru două ore, tariful a ajuns la 14 lei (cu 4 lei mai mult față de 2018 și cu 6 lei mai mult față de 2017).

Primarul Emil Boc a explicat că această hotărâre dorește “să îi pună pe gânduri pe clujenii care vin cu mașina în centru și stau 8 ore la o cafea”.


“Nu are nevoie dar ocupă un loc, când cineva are nevoie să plătească o taxă la ANAF sau să meargă la orice altă autoritate a statului să-și rezolve într-o oră problema, să plece și să găsească un loc unde să-și lase mașina. Obiectivul nostru este, aici, pentru zona centrală să asigurăm fluidizarea locurilor de parcare printr-o taxă care ar putea să îi pună pe gânduri pe clujeni că nu merită să las 8 ore mașina în centru și să merg pe terasă la cafea, pot să vin cu transportul în comun sau pot să, dacă vreau să vin la o cafea, să nu vin cu mașina până la ușa terasei. Vrem să folosească aceste parcări cei care au cu adevărat nevoie pentru a fi prezenți în zona centrală”, a precizat Boc.

„Păcat pentru cei care zilnic stăm la muncă câte 8-10 ore, în centru, că nu se pot face abonamente”, a scris un clujean pe rețelele de socializare.


Parkingurile stau goale

Un alt clujean i-a răspuns în cel mai scurt timp amintindu-i de parkingurile din centru.

„De ce să se poată face abonament? Nu ar fi mai omenește și civilizat ca cei care stau câte 8-10 ore la birou, în centru, să parcheze în parkinguri? Parcările de la trotuar să fie libere pentru cei care stau 5-10 minute să descarce marfă sau să plătească ceva”.


În momentul în care s-au anunțat scumpirile pentru parcări, Boc a reiterat și faptul că parkingurile subterane de la Sala Polivalentă (440 de locuri de parcare) și Cluj Arena (303 de locuri de parcare) stau mai mult goale.

Un alt clujean a intrat în discuție spunând că parkingurile de la Primărie sau de pe Dorobanților sunt prea departe de Bulervardul Eroilor, zonă în care lucrează multe persoane. Însă, la o căutate rapidă pe Google Maps (sau o plimbare scurtă) se poate observa că durează zece minute pentru ca drumul de la parkingul de la Primărie și până pe Bulevardul Eroilor să fie parcurs.


Și cu autobuzele cum rămâne?

Dacă o plimbare scurtă de 10 minute li se pare prea mult unor clujeni, nici mijloacele de transport în comun nu li se pare o alternativă viabilă, cu toate că au fost realizate benzi dedicate, iar modalitățile de plată sunt extrem de variată.

„Sau cei care stau 8-10 ore la lucru în centru să folosească mijloace de transport în comun ca în marile orașe ale lumii. Dacă ai mașină e un plus, dar nu e musai să te chinui în centru cu mașina personală din varii motive (aglomerație, poluare, nervi etc)”, a adăugat o clujeancă.

Dacă un clujean plătește pentru 8 ore pe zi, cât stă la muncă, parcare, ajunge la o sumă de 1.120 de lei pe lună în cazul în care lucrează cinci zile pe săptămână. Dacă alege să folosească autobuzul și să cumpere zilnic un bilet, cheltuie 100 de lei pe lună, iar prețul unui abonament, pentru o lună, pe o linie este de 70 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter