monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujenii plătesc 2,1 milioane € pentru ca studenţii şi elevii de la Pata Rât să circule gratis pe mijloacele de transport în comun

Primăria Cluj-Napoca va aloca suma de 10 milioane de lei (peste 2,1 milioane euro) Companiei de Transport Public în vederea acordării subvenţiei pe mijloacele de transport în comun studenţilor şi pentru transportul elevilor din Colonia Sopor, Pata Rât şi Valea Fânaţelor la şcolile din oraş. Suma este mai mare cu 2 milioane de lei faţă de anul trecut.

Potrivit proiectului de hotărâre, cea mai mare sumă, 9,5 milioane de lei (bani care provin din bugetul local), va merge pentru studenţii care beneficiază de unul din cardurile nebancare studenţeşti, 50.000 de lei vor fi alocaţi pentru transportul elevilor din Colonia Sopor la şcolile din Cluj-Napoca în perioada 1 ianuarie-31 decembrie (cu excepţia vacanţelor), 300.000 de lei vor merge pe transportul elevilor din Pata Rât şi 200.000 de lei pentru transportul celor care locuiesc pe Valea Fânaţelor.

“Alocarea sumei de 9,5 milioane de lei la bugetul local pe 2019 Companiei de Transport Public Cluj-Napoca în vederea acordării subvenţiei pe mijloacele de transport în comun studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la cursurile de zi, posesori de carduri StudCard, ISIC Student, Omnipass, Euro<26 Student, A Card şi City Card Student în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit documentului citat, abonamentul subvenţionat se acordă doar pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii de la cursurile de zi ale universităţilor acreditate din Cluj-Napoca, prin prezentarea carnetului de student, respectiv a adeverinţei vizate la zi şi a unui card menţionat.

“Cele şase carduri vor fi emise obligatoriu cu titlu gratuit, sub sancţiunea neeliberării abonamentelor subvenţionate către posesorii acestor carduri. Consiliul Local va subvenţiona acest abonament cu suma de 35 de lei/abonament lunar”, menţionează municipalitatea. Ca o comparaţie, în 2018 Consiliul Local a subvenţionat acest abonament cu suma de 30 de lei/abonament.

“Cluj-Napoca este un oraş universitar important în care studiază aproximativ 100.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Primăria a sprijinit iniţiativa emiterii de către organizaţiile studenţeşti a unor carduri nebancare pentru studenţii clujeni. Posesorii acestor carduri beneficiază de unele facilităţi cum ar fi intrarea la spectacolele de operă şi teatru, la muzee, precum şi gratuităţi pe mijloacele de transport în comun. Acordarea în continuare a acestor facilităţi şi în mod particular a gratuităţii la transportul în comun ar constitui o formă de sprijin pentru familiile tinerilor aflaţi la studii, iar efectele sociale ar fi benefice”, arată Primăria Cluj-Napoca.

Potrivit Companiei de Transport Public, preţul unui abonament gratuit valabl pe două linii pentru studenţi costă 70 de lei.

“La transportul studenţilor posesori ale celor şase carduri nebancare s-a observat o tendinţă de creştere a numărului de abonamente de la an la an, ceea ce indică o creştere a atractivităţii în rândul studenţilor a acestui tip de transport. Pentru anul 2019 preţul unui abonament gratuit valabil pe două linii pentru studenţii posesori ai unuia din cele şase carduri nebancare este de 70 de lei (n.red. anul trecut a fost 60 de lei), din care 35 de lei este suportat de la bugetul municipiului Cluj-Napoca şi 35 de lei este suportat de universitatea de care ţine studentul respectiv”, spun reprezentanţii CTP Cluj-Napoca.

De asemenea, municipalitatea va subvenţiona suma de 550.000 lei de la bugetul local în vederea acordării gratuităţii transportului spre/dinspre unităţile de învăţământ preuniversitar din Cluj-Napoca pentru elevii din Colonia Sopor, Pata Rât şi Valea Fânaţelor în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, cu excepţia vacanţelor.

 “În Colonia Sopor, Pata Rât şi Valea Fânaţelor trăiesc familii cu un nivel scăzut de trai, incapabile să asigure cheltuielile pentru deplasarea copiilor la instituţiile şcolare din municipiu. Ca o consecinţă a acestei realităţi sociale, se constată prezenţa unei rate mari a abandonului şcolar în rândurile copiilor proveniţi din familii cu venituri foarte reduse. Este în interesul întregii comunităţi ca şi aceşti copii să urmeze cursurile unor şcoli pentru a le oferi accesul la educaţie şi cultură. În acest mod, copiii ar fi sustraşi de la tentanţiile delincvenţei, ale cerşitului, asigurându-le posibilitatea de a se forma ca oameni integri, capabili să se integreze în comunitate”, transmite municipalitatea.

Cum se împart banii? 50.000 de lei pentru transportul elevilor din Colonia Sopor, 300.000 de lei pentru transportul elevilor din Pata Rât şi 200.000 de lei pentru transportul elevilor din Valea Fânaţelor.